Connect with us

Regional

1 Decembrie, la Slatina și Caracal

100 de ani de la Marea Unire

Published

on

Prefectura Olt, în colaborare cu Primăria şi Garnizoana Slatina vor organiza, cu începere de la ora 10:00, ceremonialul militar şi religios, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la statuia lui A. I. Cuza, înainte de manifestare municipalitatea distribuind participanţilor cocarde, steguleţe şi fulare tricolore.

Ceremonia dedicată Zilei României se va încheia cu o paradă militară la care vor participa forţe şi tehnică militară din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Poliţiei Locale Slatina. 

Filmul documentar „Slatina în Centenar” va fi proiectat pe parcursul întregii zile pe un ecran LED, instalat pe esplanadă, în aceeaşi locaţie urmând a avea loc concerte cu artişti consacraţi. În intervalul orar 11:00 – 13:00 va avea loc un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, de la ora 13:00 recitalurile interpreţilor de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu şi Claudia Ghiţulescu, iar de la ora 15:00 este programat concert de muzică etno – dance, susţinut de formaţia „Ro-Mania”. Recitalul interpretei de foclor Viorica Macovei începe la ora 16:00, iar o oră mai târziu elevii Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina vor oferi un moment artistic deosebit. Aprinderea iluminatului festiv în oraș pentru Sărbătorile de Iarnă este anunţată pentru ora 18:00 şi tot de la aceeaşi oră şi până la 19:00 va fi în concert Paul Ciprian Surugiu (Fuego).

Şi la Caracal au loc evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, acestea culminând cu un moment care se va desfăşura pe platoul administrativ şi anume invitarea caracalenilor la o porţie cu fasole şi cârnaţi. „Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor începe la ora 10:00 cu prezentarea onorului şi întâmpinarea oficialităţilor la Monumentul Eroilor de pe strada Piaţa Victoriei. După intonarea imnului naţional, se va oficia serviciul religios pentru cinstirea eroilor, pentru ca apoi festivităţile să fie continuate de alocuţiunea primarului, urmată de un moment artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Romanaţi”. După momentul solemn al depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor căzuţi la datorie urmează defilarea Detaşamentului de Onoare. 

ULTIMA ORĂ

International11 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National11 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National11 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National11 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National12 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional12 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional12 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON