DE ACTUALITATE

10 olteni care ”venira” si ”facura” istorie

Oltenia se remarcă printr-o serie de personalităţi din diferite domenii de activitate.

Împarte cu prietenii tăi

Amza Jianu– primul neurochirurg din România
Amza Jianu este cunoscut drept “olteanul inventator de metode chirurgicale”. Născut la 7 iulie 1881 în comuna Fălcoiu, a urmat cursurile Liceului „Carol I“ din Craiova, apoi, din 1901, Facultatea de Medicină din Bucureşti. A făcut cercetări în chirurgia gastrică, a vezicii urinare, rinichilor şi în esofagoplastie. A publicat, în 1908, în “Revista de chirurgie”, câteva articole care l-au consacrat ca promotor al chirurgiei experimentale în România.

amza jianu

Amza Pellea este, de departe, unul dintre simbolurile de netăgăduit ale Olteniei. Născut pe 7 aprilie 1931, la Băileşti, în judeţul Dolj, a fost unul dintre cei mai talentaţi actori români de teatru şi film. A fost creatorul şi interpretul personajului Nea Mărin, rol ce i-a scos în evidenţă atât de bine veleităţile pentru comedie, aşa cum, deopotrivă, a fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul. A absolvit cursurile Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puţin de 14 roluri, Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din “Tudor din Vladimiri”, de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din “Croitorii cei mari” din “Valahiade” Al. Popescu, rolurile din “Tudor”, “Răscoala”, “Haiducii” – 1966, “Dacii”, “Columna” – 1968, “Mihai Viteazul” – 1971 ş.a.), cât şi personaje contemporane (Ailincii din “Secunda 58”, de Dorel Dorian, Manole din “Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din “Fântâna turmelor”, de Calderon, Horaţiu din “Hamlet”, Platonov din “Un Hamlet de provincie”, de Cehov).

amza pelea

Constantin Brâncuşi a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Născut la 19 februarie 1876 la Hobiţa, în judeţul Gorj, Constantin a fost al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885) şi Maria Brâncuşi (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat şcoala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, îşi face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviinţă să dezvolte aceste abilităţi, el este înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova între 1894 – 1898, el ajunge şi în Bucureşti, unde absolvă Şcoala de arte frumoase în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa – “Bustul lui Vitellius” obţine „menţiune onorabilă”, “Cap al lui Laocoon” din 1900 obţine medalia de bronz, iar “Studiu” din 1901 câştigă medalia de argint. La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.

Brancusi

“Eroina României”, Ecaterina Teodoroiu, pe numele ei adevărat – Cătălina, s-a născut pe 14 ianuarie 1894 în satul Vădeni, astăzi cartier în componenţa municipiului Târgu-Jiu, şi a decedat pe 22 august 1917. A fost sublocotenent în armata română, căzând în Bătălia de la Mărăşeşti din timpul Primului Război Mondial. Primul imbold de a merge pre front a apărut încă din momentul în care a venit la Bucureşti şi s-a înscris la Şcoala de Fete, apoi s-a înrolat drept cercetaş. Imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră medicală la Spitalul din Târgu-Jiu şi cercetaşă în Legiunea „Domnul Tudor”. După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Ecaterina decide că trebuie să slujească ţara în locul lui. Pe 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Ecaterina este răsplătită pentru curaj cu diferite distincţii militare şi ridicată la gradul de “sublocotenent onorific”, primind comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie din Divizia a XI-a cu garnizoana la Slatina.

ecaterina

Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurdului.
Născut la 13/26 noiembrie 1909 într-o familie de funcţionari din oraşul Slatina, el avea să fie calificat ulterior de către criticii literari din România şi din întreaga lume drept pionierul literaturii române, franceze şi universale a absurdului.
Activitatea literară şi publicistică îşi are începutul încă de pe băncile facultăţii. În 1931 publică primele poezii, scrise sub influenţa simboliştilor şi a suprarealiştilor, reunite într-un volum intitulat “Elogii pentru fiinţe mici”. Ulterior, este tot mai curtat de diverse reviste literare ale vremii datorită talentului său aparte. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă, iar, mai târziu, este transferat la Bucureşti. Cu sprijinul unor prieteni şi rude din cercurile politice ale vremii, Eugen Ionescu este introdus în diplomaţie. În 1938 pleacă la Paris ca bursier, fiind numit – în 1941, ataşat de presă la legaţia regală a României de pe lângă guvernul din Vichy, după care refuză să revină în ţară în urma publicării, în 1945, a unor articole ce ofensează conducerea României de la acel moment. Este trimis în judecată pentru injurii aduse „armatei, regalităţii şi naţiunii române” şi primeşte mai multe condamnări la închisoare pentru ofensă adusă armatei şi ofensă adusă naţiunii, scrie Liviu Ţăranu într-un articol publicat în „Magazin Istoric”, nr. 11-12/noiembrie-decembrie 2009.

Eugen Ionescu

George (Gogu) Constantinescu, omul cu peste 300 de brevete de invenţie. A fost cel care a inventat primul schimbător de viteză şi a participat la construcţia de avioane engleze, tip Bristo. S-a născut pe data de 4 octombrie 1881 la Craiova. George (Gogu) Constantinescu a urmat Şcoala Primară Obedeanu din Craiova, iar, în perioada respectivă, a construit un telefon cu ajutorul căruia comunica din dormitor cu mama sa care se afla bucătărie sau în curte. A fost printre primii care a folosit betonul-armat în construcţia clădirilor din România. Craioveanul a fost cunoscut drept inventator, savant, om de ştiinţă şi inginer. El a demonstrat că lichidele sunt compresibile, deşi toate manualele de fizică susţin şi în ziua de astăzi opusul. A inventat un dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turaţia acesteia, dar şi primul schimbător de viteză automat.
Omul de ştiinţă din Craiova are în palmares peste 300 de brevete de invenţie, iar o mare parte au fost acordate în SUA, Danemarca, Elveţia, Austria Germania, Marea Britanie, Franţa, dar şi România. În 1912, George Constantinescu descoperă “Teoria Sonicităţii”, pe care o fundamentează teoretic în 1918; sonicitatea derivă din compresibilitatea lichidelor – infimă, dar existentă, demostrată şi aplicată de Constantinescu în viaţa de zi-cu-zi, se ocupă cu transmiterea energiei la distanţă cu ajutorul compresibilităţii lichidelor, asemănător cu transmiterea energiei cu ajutorul curentului electric de la generatorul electric la motorul electric. În 1926, obţine brevetul pentru convertizorul sonic mecaanic – care înlocuieşte cutia de viteze a autovehiculelor asigurând independenţa completă a motorului faţă de arborele transmiţător, şi prezintă locomotiva cu convertizor sonic mecanic şi un automobil dotat cu acest dispozitiv. Gogu Constantinescu este cunoscut ca omul care a inventat dispozitivul de tragere pentru avioanele din Primul Război Mondial. În perioada în care a locuit Anglia a participat la construcţia de avioane englez, tip Bristol.

gogu

Ioan G. Bibicescu, cel care s-a opus mutării Tezaurului României în Rusia.
S-a născut pe data de 8 noiembrie 1849 în localitatea Cerneţi din judeţul Mehedinţi. Urmează şcoala primară în localitatea natală şi la Turnu-Severin, apoi studiază la Liceul „Carol I” din Craiova, unde este coleg cu Alexandru Macedonski. Tatăl său, Gheorghe Bibicu, era moşnean din comuna Colibaşi de Mehedinţi, iar mama – Ioana, era fiica lui Ionaşcu Mazilu din comuna Băltănele.
Din 1870, Bibicescu se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, studii pe care continuă la Paris.
Bibescu îşi începe activitatea la Banca Naţională la 16 noiembrie 1895 ca şi “director al biletelor”. Pe data de 21 februarie 1914 devine viceguvernator, iar, din 8 decembrie 1916, guvernator. Conduce instituţia timp de cinci ani într-una dintre cele mai dificile perioade ale ţării. Este unul dintre puţinii care s-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia. Se retrage în 1921 din postul de guvernator cu titlu de „guvernator onorific”. S-a stins din viaţă la 2 mai 1924, în Bucureşti, având vârsta de 75 de ani.

ion bibescu

Maria Lătăreţu, “crăiasa cântecului popular românesc”

Maria Lătăreţu a fost una dintre cele mai mari cântăreţe de muzică tradiţională şi muzică populară, fiind numită “Privighetoarea Gorjului”, “Crăiasa cântecului românesc”, “Prinţesa cântecului popular românesc” sau “Ella Fitzgerald a României”. S-a născut pe 7 noiembrie 1911 la Bălceşti, în judeţul Gorj. Încă din copilărie, Maria Lătăreţu a cântat la hore, nunţi, petreceri boiereşti etc. La 13 ani fratele artistei, Ioniţă Borcan, îi cumpără o chitară şi o învaţă să se acompanieze. În 1928 se căsătoreşte cu vioristul Mihai (zis “Tică”) Lătăreţu din comuna Leleşti şi cântă împreună în mai toate satele din Gorj. Ajunge pentru prima oară în Bucureşti în 1933 unde cântă pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, întorcându-se apoi în Gorj. În urma invitaţiei făcute de vioristul Dumitru Petcu din
Câmpofeni-Gorj, şi a prefectului Haiducescu de Târgu-Jiu în anul 1935, Constantin Brăiloiu, împreună cu asistenţii săi – Mihai Pop şi Harry Brauner, ajunge în Gorj. Această vizită a prilejuit folcloriştilor descoperirea Mariei Lătăreţu; aceştia au ascultat-o şi au fost extrem de încântaţi de vocea şi de cântecele sale, invitând-o la Bucureşti pentru a o înregistra.
Primele înregistrări ale Mariei Lătăreţu în Capitală au fost efectuate pe cilindri de fonograf la data de 19 iulie 1937. Ulterior, pe 13 septembrie 1937, înregistrează la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a Arhivei de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” de azi). Cântă prima oară la Radio Bucureşti pe 29 august 1937. Maria Lătăreţu cântă cu taraful soţului ei până în 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor. De aici se pensionează în anul 1966. Întreprinde numeroase turnee atât în ţară, cât şi în străinătate: Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveţia, Turcia, Ungaria, Grecia,Bulgaria, Iugoslavia, Iordania. De-a lungul carierei sale a cântat cu mari şefi de orchestră şi dirijori: Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănăţeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea, Nicu Novac. În septembrie 1972, Maria Lătăreţu porneşte într-un turneu în toată ţara, alături de Ion Luican, Laura Lavric şi Ionel Schipoancă. Moare, din cauza unei congestii cerebrale, pe 27 septembrie 1972 – în culise, după ce tocmai şi-a susţinut recitalul, la căminul cultural din comuna Româneşti din judeţul Botoşani. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti. Repertoriul Mariei Lătăreţu însumează aproximativ 1.000 de cântece, din care 104 sunt creaţii personale.

Maria lataretu

Marin Sorescu,“scriitorul neînţeles”
A fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, membru titular al Academiei Române. S-a născut la 19 februarie 1936 în localitatea Bulzeşti din judeţul Dolj, şi a murit pe 8 decembrie 1996, în Bucureşti. Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii “Singur printre poeţi”. Până la moartea sa – în 1996, el mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Poeme”, reuşind să repete această performanţă de încă cinci ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum şi ciclul de patru volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?” – 1967, „Cirip-ciorap” – 1993).

Marin Sorescu

Sabin Bălaşa
Toată lumea a auzit de pictorul Sabin Bălaşa, dar nu mulţi ştiu că originile sale se regăsesc în judeţul Olt. “Stăpânul romantismului cosmic”, cum a fost numit de critica de specialitate, acesta s-a născut la 17 iunie 1932, în satul Dobriceni, comuna Iancu Jianu, şi a fost o personalitate polivalentă: pictor, autor şi regizor de filme de pictură animată, dar şi scriitor. Tatăl său, preot, şi mama sa, învăţătoare, îşi transformaseră casa în muzeu arheologic şi etnografic, cu peste 3.000 de piese. A fost şcolit la Craiova şi, apoi, la Bucureşti. Astfel, în 1955, a absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în 1965 a făcut cursuri la Academia de Limbă şi Cultură Italiană din Siena, iar, în 1966, a urmat cursuri la Academia de Pictură din Perugia, tot în Italia. Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală. El a ales să fie renascentist, înţelegând că Renaşterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoţeşte, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălaşa, care cuprinde, deopotrivă şi creaţia cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaţionale pentru filmele de animaţie, literară şi publicistică), îşi pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
Balasa

 

sursa:adevarul.ro

 
Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Ziua Delfinului (audio)

Un tort din hamsii, cadouri pentru delfini dar şi o cursă cu indicii - sunt modalităţile prin care Mare Nostrum...

Închide