Connect with us

Sport

12 suporteri Real Madrid, ucisi in timp ce urmareau finala UCL

Este pentru a doua oară în mai puţin de trei săptămâni când fani ai formaţiei madrilene sunt vizaţi de terorişti.

Published

on

Un nou atentat terorist împotriva unui fan club Real Madrid a avut loc în Irak. Cel puţin 12 suporteri ai echipei spaniole au fost ucişi chiar în timp ce urmăreau finala Ligii Campionilor, informează digi24.ro

Potrivit cotidianului AS, care îl citează pe liderul fan clubului Real Madrid din Irak, patru bărbaţi înarmaţi au pătruns în localul în care oamenii urmăreau meciul şi au început să tragă la întâmplare chiar înainte de executarea loviturilor de departajare de la 11 metri.

Atacul terorist a avut loc în Baakouba, localitate situată la 50 de kilometri de capitala irakiană Bagdad şi nu a fost revendicat deocamdată.

Este pentru a doua oară în mai puţin de trei săptămâni când fani ai formaţiei madrilene sunt vizaţi de terorişti în Irak. Pe 13 mai, într-un atac similar, 16 fani Real Madrid au murit şi alţi 20 au fost răniţi de jihadişti.

Preşedintele clubului spaniol a dedicat victoria din finala Ligii Campionilor memoriei suporterilor ucişi pe 13 mai.