Connect with us

Info Trafic

14 trenuri au fost anulate

Din cauza zăpezii şi a viscolului multe trenuri ajung la destinaţii cu întârzieri.

Published

on

Douăsprezece trenuri de călători care circulau pe ruta Bucureşti-Constanţa şi alte două pe relaţia Constanţa-Buzău au fost anulate, in aceasta dimineata, din cauza zăpezii şi a viscolului, iar mai multe trenuri ajung la destinaţii cu întârzieri care depăşesc, în unele cazuri, două ore, anunta Mediafax.

Potrivit companiei CFR, traficul feroviar pe întrega reţea de cale ferată este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile şi pe pe segmentele de cale ferată Bucureşti – Lehliu, Urziceni – Slobozia şi Videle – Giurgiu se intervine cu pluguri pentru deszăpezire.

Pentru a permite intervenţia cu utilaje pentru deszăpezire, CFR a solicitat operatorului naţional de transport feroviar de călători anularea a 12 trenuri care circulau pe magistrala Bucureşti – Constanţa şi a două trenuri de pe relaţia Constanţa – Buzău, pasagerii urmând să fie preluaţi de alte garnituri înscrise în grafic pe segmentele respective, au precizat reprezentanţii CFR.

În noaptea de sîmbătă spre duminică, din cauza viscolului a fost înregistrat un deranjament tehnic la linia de contact între staţiile Pasărea şi Brăneşti, lucrările de remediere fiind finalizate în jurul orei 7.00.

 

ULTIMA ORĂ

International11 minute ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National53 de minute ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National57 de minute ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

Nationalo oră ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
Nationalo oră ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regionalo oră ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regionalo oră ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON