Connect with us

National

170.000 de români au cheltuit peste 40 milioane de euro de Revelion

Cu 8% mai mult comparativ cu anul precedent

Published

on

Circa 155.000 de români şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în creştere cu 7% faţă de anul trecut, cheltuind aproximativ 155 de milioane de lei, cu 8% mai mult comparativ cu anul precedent.

În străinătate au călătorit, prin intermediul agenţiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 10.000 de români, în creştere cu 22%. Aceştia au cheltuit în afara ţării, doar pentru servicii turistice, peste 6 milioane euro, sumă cu 23% mai mare faţă cea din anul anterior.Chiar dacă sfârşitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice şi sociale atât pe plan intern, cât şi extern, acestea nu i-au mai afectat pe turiştii români la fel ca în anii anteriori, ceea ce a determinat creşterea circulaţiei turistice în preajma sărbătorilor de iarnă. 

În această perioadă s-a menţinut preferinţa turiştilor pentru destinaţiile din România, tendinţă care se va păstra pe tot parcursul anului 2017, pe fondul conjuncturii politice internaţionale şi a siguranţei pe care o oferă ţara noastră ca destinaţie de vacanţă.

Evenimentele din ultima parte a acestui an nu au influenţat turiştii români şi nu au existat săderi pentru rezervările de Revelion în staţiunile din ţară, comparativ cu anul trecut. Ca de obicei, destinaţiile cu tradiţie au fost arhipline, înregistrându-se la nivel naţional o creştere a numărului de turişti cu 7% faţă de anul trecut. Peste 29.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, în creştere de 3,5%, fata de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat şi în Delta Dunării, dar nu şi pe litoral.

În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion se înregistrează în turismul rural. Astfel, 55.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea la pensiuni, cu 5% mai mult faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 38.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, în creştere cu 5% faţă de anul trecut. Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 35.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 16% faţă de anul anterior.

În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut faţă de anul anterior cu o medie de 6%. Astfel, românii au cheltuit peste 154 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în crestere cu 8% faţă de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.
Românii care au ales să îşi petreacă vacanţa de sărbători în străinătate au avut de ales între destinaţii de schi şi sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în oraşe europene şi destinaţii exotice îndepărtate. Chiar dacă au beneficiat de un număr mai mic de zile libere, aproape 10.000 de turişti români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Astfel, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a crescut cu aproximativ 22% faţă de anul 2016, aceştia cheltuind cu 23% mai mult faţă de anul trecut. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia, Slovenia şi Bulgaria.

Se menţine, în schimb, un interes scăzut pentru destinaţii tip city-break,  precum şi dispariţia solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat si mijlociu, compensate de creşterea interesului pentru destinaţii îndepărtate. Au apărut destinaţii noi de Revelion în preferinţele turiştilor români, precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius şi Thailanda.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc