Connect with us

Fapt divers

20 de ani de la lansarea Windows 95

Lansat pe 24 august 1995, Windows 95 a marcat începutul unei ascensiuni impresionante a companiei conduse de Bill Gates.

Published

on

Windows 10 este primul sistem de operare de la Microsoft furnizat în mod oficial prin intermediul stick-urilor flash, iar pentru a-l instala, utilizatorii sunt sfătuiți să elibereze cel puțin 16GB pe hard disk. În anul 1995, însă, situația era extrem de diferită. Windows 95 reprezenta cele mai avansat software al companiei din Redmond, iar cerințele minime ale acestuia includeau un procesor 368DX, 4MB RAM și în jur de 40MB liberi pe hard drive.

În acea perioadă, toți cei care au vrut să încerce noul Windows înainte de lansarea sa oficială puteau să se înscrie într-un ”Preview Program”. Astfel, în schimbul a 20 de dolari, participanții primeau o dischetă standard de 3,5 inci de pe care puteau instala Windows 95 chiar și sub forma unui upgrade pentru versiunea 3.1x. Cu o interfața de utilizare extrem de intuitivă, acesta nu mai reprezenta un sistem de operare care să se adreseze în primul rând mediului de afaceri.

Ce a adus nou Windows 95

Până atunci, principala metodă prin care utilizatorii interacționau cu PC-ul era tastatura, mouse-ul fiind folosit doar în anumite momente. Odată cu lansarea Windows 95, însă, a fost introdus un sistem ”point and click”, în care mouse-ul căpăta un rol extrem de important, iar tastatura era folosită doar în situații în care era cu adevărat necesară. După cum menționează și cei de la Mental Floss, Microsoft își pregătise deja utilizatorii pentru acest pas, prin introducerea unor jocuri precum Minesweeper sau Solitaire.

Câteva dintre cele mai importante elemente ale sistemelor de operare create de Microsoft au fost prezentate publicului larg odată cu Windows 95. Spre deosebire de ferestrele text din versiunile mai vechi, cele din Windows 95 conțineau pictograme și alte imagini, care puteau fi deschise, copiate și lipite extrem de ușor acum, cu ajutorul mouse-ului.

În timp ce desktop-ul din Windows 3.1 era folosit în mod exclusiv pentru afișarea aplicațiilor, cel din Windows 95 conținea și documente, fișiere și diverse scurtături. Ușurința cu care puteau fi efectuate unele dintre cele mai importante activități a contribuit la popularizarea noului Windows, documentele putând fi acum editate prin selectarea unui cuvânt cu mouse-ul și inserarea de conținut nou.

Windows 95 a dat ”Startul” ascensiunii Microsoft

Cu toate acestea, cea mai importantă adiție a fost cu siguranță butonul ”Start”, care a înlocuit Program Manager. Program Manager fusese criticat în numeroase situații până atunci, deoarece permitea doar crearea unor grupuri de scurtături către programe. Meniul ”Start”, de cealaltă partea, includea numeroase grupuri precum ”Programs”, ”Settings” sau ”Accessories”, furnizând în același timp posibilitatea de a închide calculatorul. Meniul Start a rămas în mare parte neschimbat până în anul 2001, atunci când Microsoft a lansat Windows XP și a introdus o a doua coloană în partea dreaptă, cu scurtături către cele mai importante documente stocate în memoria calculatorului.

Mai mult decât atât, toate aplicațiile derulate în Windows 95 și toate fișierele deschise erau afișate în noul taskbar, aflat în dreapta butonului Start, alături de un buton cu ajutorul căruia putea fi controlat volumul boxelor și de un ceas. Pentru a se diferenția de concurență, oficialii din cadrul Microsoft s-au hotărât să creeze o melodie specială pentru sistemul de operare. Astfel, de fiecare dată când o persoană pornea un calculator, aceeași melodie de 7 secunde rula în fundal.

Douăzeci de ani au trecut de la lansarea acestuia, iar în tot acest timp, Microsoft a avut parte de numeroase reușite, dar și de unele eșecuri importante. Aceasta nu este un lucru observat doar în ultimii ani de zile. Windows 95 a fost urmat de Windows 98, ME a fost urmat de XP și Windows Vista de 7.

Lansat în anul 2001, XP a înlocuit extrem de rapid Windows 2000 și a dominat piața ani buni, fiind și în prezent utilizat de foarte multe persoane. Microsoft a oferit suport pentru Windows XP timp de 13 ani, până în anul 2014, iar în prezent, în ciuda acestui lucru, sistemul de operare încă are o cotă de piață de aproximativ 17%. În anul 2012, acesta a fost, în sfârșit, depășit de către Windows 7.

Windows 10 termeni si conditii

Windows 10, însă, reprezintă viitorul companiei.  Microsoft susține că Windows 10 este cel mai sigur sistem de operare Windows de până acum, atât prin intermediul optimizărilor aduse Windows Defender şi SmartScreen care asigură protecție împotriva virușilor, malware şi phishing, cât şi prin inovații precum Windows Hello, un mijloc de autentificare rapid, sigur şi care nu solicită o parolă.

Funcția ”Search” a fost și ea modificată. În Windows 10, Cortana, asistentul personal al celor de la Microsoft se va ocupa de toate căutările. Acesta nu este capabil doar să identifice fișiere din calculator, ci va putea răspunde la întrebări folosindu-se Bing. Practic, tot ceea ce este legat de căutare este asociat cu Cortana.

Având în vedere software-ul la care avem acces în prezent, este destul de ușor să trecem cu vederea importanța pe care Windows 95 a avut-o în asupra industriei tech. Acesta le-a arătat dezvoltatorilor cât de multe se pot realiza cu ajutorul cu ajutorul unui sistem de operare performant, iar succesul său a dus la popularizarea interfețelor grafice în care mouse-ul căpăta un rol decisiv.

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National4 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National4 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National4 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National5 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional5 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional5 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON