Connect with us

Regional

20 Mai – Ziua Râmnicului

Published

on

Mesajul primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău:

Pe 20 mai se împlinesc 632 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului într-un hrisov emis de Domnitorul Mircea cel Bătrân, aflat, la aceea vreme, în ctitoria sa de suflet – Mânăstirea Cozia. Râmnicu Vâlcea dovedeşte, şi prin această aniversare, că este una dintre cele mai vechi aşezări urbane din România, „oraş domnesc” pentru cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti, cetate culturală de excepţie şi leagăn al credinţei strămoşeşti.

Ceea ce este cunoscut de către toţi drept Ziua Râmnicului vine, însă, anul acesta pe fondul unor restricţii cauzate de pandemia de coronavirus. Drept urmare, manifestările cu care ne obişnuiserăm din anii precedenţi – spectacole, concerte, parade, întreceri sportive, expoziţii, târguri de carte sau de meşteşuguri populare, focuri de artificii şi multe altele, desfăşurate în Centrul Civic ce poartă numele marelui Domnitor Mircea cel Bătrân – nu vor putea avea loc. Asta nu înseamnă că dragostea noastră pentru acest oraş este mai mică sau că speranţele tuturor nu se îndreaptă, şi la acest 20 mai, către un destin cât mai frumos pentru comunitatea noastră.

Mai mult decât atât, eu cred că am găsit, chiar şi în aceste condiţii vitrege, un mod extraordinar prin care să marcăm o astfel de aniversare: faptul că, după mai bine de două luni de la debutul pandemiei în România, Râmnicul şi judeţul căruia îi este capitală se află într-o poziţie foarte bună în rândul oraşelor cu cele mai puţine victime ale acestei maladii este cea mai frumoasă urare posibilă. A fost un efort de echipă, în care măsurile prompte şi eficiente luate de Primăria municipiului s-au împletit cu responsabilitatea dovedită de toţi trăitorii pe aceste meleaguri, astfel încât, la momentul aceastei sărbători – chiar dacă altfel decât cum eram obişnuiţi – suntem cu toţii sănătoşi, avem o perspectivă bună asupra viitorului şi ne pregătim ca, după ce pericolul va trece, să ne bucurăm din nou de oraşul nostru drag.

La mulţi ani minunatului Râmnic!

La mulţi ani tuturor locuitorilor săi extraordinari!

Mircia Gutău,

Primar

ULTIMA ORĂ

International12 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National13 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National13 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National13 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National13 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional13 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional13 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON