Connect with us

Evenimente

70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii

Bomba de la Hiroshima a ucis aproximativ 140.000 de oameni

Published

on

Hiroshima

Clopotele au marcat azi, la ora locală 8.15 (2.15, ora României), la Hiroshima, 70 de ani de la lansarea dintr-un bombardier american a bombei atomice “Little Boy”, primul atac nuclear din istoria omenirii, care a condus la capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 6 august 1945, un bombardier de tip B-29, numit Enola Gay, care zbura la mare altitudine deasupra oraşului, lansa o bombă pe bază de uraniu de o forţă destructivă echivalentă cu 16 kilotone de trinitrotoluen (TNT). Numărul morţilor este estimat la 140.000 la impact şi, ulterior, din cauza radiaţiilor.

Premierul Shinzo Abe s-a aflat printre zecile de mii de persoane adunate în Parcul memorial al păcii din acest oraş situat în vestul arhipelagului, înconjurat de reprezentanţi din 100 de state, cel mai mare număr prezent vreodată la ceremoniile de la Hiroshima. La ceremonii au participat, între alţii, ambasadoarea Statelor Unite în Japonia, Caroline Kennedy, şi subsecretara americană însărcinată cu controlul armamentului, Rose Gottemoeller, oficialul american de cel mai înalt rang trimis vreodată de Washington la aceste comemorări anuale. Primarul oraşului, Kazumi Matsui, a catalogat arma nucleară, într-un discurs, drept „răul absolut” şi a îndemnat lumea să acţioneze în vederea eliminării armelor nucleare. „Pentru a coexista, avem nevoie să abolim răul absolut şi lipsa de umanitate pe care o reprezintă armele nucleare. Este timpul să acţionăm acum”, a spus el. Premierul Shinzo Abe a anunţat că Japonia va prezenta o nouă rezoluţie cu privire la abolirea armei nucleare, în cadrul Adunării Generale a ONU, în septembrie.

La trei zile de la bombardamentul de la Hiroshima, armata americană a lansat o bombă pe bază de plutoniu asupra oraşului portuar Nagasaki, omorând 74.000 de oameni. Aceste două bombe au dat lovitura de graţie Japoniei imperiale, care a capitulat pe 15 august 1945, marcând sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Mediafax