Connect with us

Evenimente

9 mai: Ziua Europei

Pentru a marca Ziua Europei, instituțiile UE își deschid porțile pentru public la începutul lunii mai, la Bruxelles și la Strasbourg.

Published

on

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa.

Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pentru a marca Ziua Europei, instituțiile UE își deschid porțile pentru public la începutul lunii mai, la Bruxelles și la Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează diverse activități și evenimente, pentru toate vârstele.

În fiecare an, mii de cetățeni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei și pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu UE.