DE ACTUALITATE

90% dintre beneficiarii programului „Rabla Plus” au cumpărat o maşină 100% electrică

Numărul autoturismelor ecologice noi vândute în România, în primele cinci luni ale anului, a ajuns la 2.223 de unităţi, în scădere cu 0,80% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme.
Conform datelor oficiale, ponderea autoturismelor electrice şi hibride în totalul pieţei auto locale este de 5,7%, peste nivelul din intervalul similar al anului trecut, când aceasta se situa la 3,9%. Majoritatea achiziţiilor înregistrate, în perioada ianuarie – mai 2020, în categoria autoturismelor verzi, sunt cele hibride – 1.640 de unităţi, în scădere cu 8,7%, în comparaţie cu primele cinci luni din anul anterior. În schimb, vânzările de autoturisme electrice au consemnat un salt de 19,5%, până la 374 de exemplare, în timp ce modelele plug-in au fost în număr de 209, mai multe cu aproape 60%, raportat la perioada de referinţă. Datele Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, publicate recent, relevă faptul că aproape jumătate din totalul eco-tichetelor alocate pentru „Rabla Plus” în 2020 au fost rezervate în mai puţin de trei luni de la startul programului, iar 90% dintre cei care au accesat această facilitate au ales o maşină 100% electrică.

%d blogeri au apreciat: