DE ACTUALITATE

A fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în localitățile Cârcea și Malu Mare

Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, miercuri, 8 iulie, al doilea contract de execuție de lucrări în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre extinderea rețelelor de apă și canalizare în localitățile doljene Cârcea și Malu Mare. Potrivit unui comunicat al Companiei de Apă Oltenia, valoarea contractului se ridică la aproape 47 de milioane de lei. Confrom  proiectului, în comuna Cârcea urmează să se extindă rețeaua de alimentare cu apă, respectiv, să se construiască o stație de pompare a apei potabile cu conducta de transport aferentă, o stație de pompare apă potabilă de tip booster, dar și să se extindă rețeaua de canalizare și să se construiască patru stații de pompare a apei uzate. În comuna Malu Mare se va extinde rețeaua de canalizare pe o lungime de 18.244 metri, incluzând 606 racorduri și 421 cămine de vizitare.

%d blogeri au apreciat: