DE ACTUALITATE

A înflorit Laleaua de Cazane

Foto: Amalia Raluca Bălășoiu

În Parcul Natural Porțile de Fier a înflorit Laleaua de Cazane, o specie strict protejată și unicat în lume, informează Romsilva.

Frumoasa plantă crește pe versanții abrupți ai masivului Ciucaru Mare, în zona Cazanelor Dunării și, datorită protecției, se află în stare de conservare favorabilă, fiind atent monitorizată de biologul parcului, Amalia Raluca Bălășoiu.

Laleaua sălbatică bănățeană – Tulipa hungarica, a fost descoperită de botanistul Vincze Borbas în anul 1882. Înflorește la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie și rămâne înflorită până în luna mai, fiind o atracție turistică deosebită, pasionați din țară și străinătate venind special în Clisura Dunării în perioada înfloririi pentru a o admira. .

Laleaua sălbatică este strict protejată de legislația din România și de Convenția de a Berna și poate fi admirată doar de la bordul ambarcațiunilor, pe Dunăre.

Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au constatat că în ultimii ani și-a extins arealul, iar numărul lalelelor sălbatice a crescut la peste 8.000 de exemplare.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Parlamentul European a aprobat directiva privind drepturile de autor în mediul online

Închide