Connect with us

International

A murit fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak

La 91 de ani

Published

on

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a decedat, la vârsta de 91 de ani, la câteva săptămâni după ce fusese supus unei intervenţii chirugicale, conform unui anunţ făcut marţi de televiziunea de stat, preluat de Reuters şi DPA.

Preşedinţia de la Cairo a anunţat trei zile de doliu naţional, începând de miercuri.

Hosni Mubarak s-a aflat la conducerea Egiptului timp de 30 de ani înainte de a fi alungat de la putere de proteste de masă în 2011.

Încarcerat, el a fost pus în libertate în 2017 după ce a fost achitat de majoritatea acuzaţiilor care i s-au adus.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a exprimat profunda tristeţe pentru decesul prietenului său personal Hosni Mubarak, fost preşedinte al Egiptului. Netanyahu a transmis condoleanţe actualului preşedintel egiptean Fattah al-Sisi şi familiei Mubarak, declarând că acesta a fost un lider care a contribuit la pace şi securitate. Şi ministrul afacerilor externe din Emiratele Arabe Unite a declarat că lumea arabă a pierdut un om de stat, care a luat decizii naţionale istorice.

Muhammad Hosni Sayyd Mubarak (4 mai 1928-25 februarie 2020), a fost cel de-al IV-lea președinte al Egiptului din 14 octombrie 1981 după ce președintele Anwar Sada fusese asasinat la data de 6 octombrie 1981. A demisionat in ziua de 11 februarie 2011, în urma unor îndelungi proteste. Acesta a stat 30 ani în fruntea guvernului egiptean și a fost șef al partidului PND.

Hosni Mubarak este căsătorit cu Suzanne Mubarak și are doi fii: Alaa și Gamal. Ambii fii au fost închiși patru ani în închisoare egipteană pentru corupție și au fost eliberați în 2015. De la primul fiu al său Alaa, Mubarak are doi nepoți, Muhammed și Omar; iar de la al doilea fiu Gamal, are o nepoată Farida. Muhammad a murit în 2009 din cauza unei hemoragii cerebrale.