Connect with us

Evenimente

A murit Marin Moraru

„Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela.”

Published

on

Îndrăgitul actor Marin Moraru, în vârstă de 79 de ani, a încetat din viață, duminică seara, la spitalul Elias din Capitală, unde era internat din data de 10 august. 

Actorul a încetat din viață la oră 17.30, au declarat pentru Digi24 surse din cadrul spitalului.

„Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela. (…) Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină”, declara cândva Marin Moraru.

În ultimii ani, actorul se retrăsese din viaţa publică, nemulţumit de modul în care se face acum film şi teatru.

S-a născut pe 31 ianuarie 1937, în Bucureşti.  Era căsătorit cu Lucia Moraru (redactor muzical la radio). Nunta a avut loc pe 29 februarie, aşa că sărbătoreau o dată la patru ani. Nu au avut copii.

Şi-a făcut debutul în rolul bătrânului Ivanovici din „Steaguri pe turnuri”, după Anton Semionovich Makarenko, când era încă elev. Avea 17 ani.

Inițial, Marin Moraru a vrut să se facă inginer ori aviator și a dat examen la Politehnică, numai că nepotrivirea „de caracter” s-a simţit foarte repede şi a hotărât să-şi încerce şansa de actor. A dat examen, nu a reuşit „din prima”, aşa că a fost admis doar ca „audient”. Se întâmpla prin 1957.

Intră din a doua încercare şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L.Caragiale”, clasa profesor Dina Cocea, promoţia 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.

După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul Lucia S. Bulandra (1968-1971) şi la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (1971-1974).

A predat o perioadă în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), întorcându-se apoi la Teatrul Național „I. L. Caragiale”.

Din anul 2002 a devenit „Societar de onoare” al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Spectacole de teatru: „D’ale carnavalului”, „Leonce si Lena”, „Nepotul lui Rameau”, „Capul de răţoi”, „Umbra”, „Troilus şi Cressida”, „Ocolul pământului”, „Trei gemeni veneţieni”, „Tache, Ianke şi Cadar”, „Egoistul”, „Crimă pentru pământ”.

În film Marin Moraru cunoaşte consacrarea deplină pe parcursul anilor 1970 şi 1980, când este distribuit în roluri importante din filme ale vremii, regizate de Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea „Monstrul”), Dan Piţa („Filip cel Bun”, „Concurs”, „Faleze de nisip”) sau Horea Popescu („Cuibul de viespi”).

Actorul a jucat în 24 de lungmetraje, printre care se numără şi filmul „Amen”, al celebrului regizor Costa-Gavras.

În martie 2009, la Gala Premiilor Gopo, a primit premiul pentru întreaga carieră.

A jucat şi în filme de televiziune: „Inimă de ţigan”, „Iubire şi Onoare”.

Premii

-În iunie 2012, actorul a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame din Bucureşti.

-În 2015 a fost distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

 

Piese de teatru

-Pigulete plus cinci fete de C. Bratu

-Chirița în provincie de Vasile Alecsandri

-Ocolul Pământului de P. Kohout

-Umbra de E. Swartz

-Troilus și Cresida de W. Shakespeare

-Capul de rățoi de George Ciprian

-D’ale carnavalului de I.L. Caragiale

-Nepotul lui Rameau de Diderot

-Transplantarea inimii necunoscute de A. Marodin

-Leonce și Lenav de G. Buchner

-Un fluture pe lampă de Paul Everac

-Trei frați gemeni din Veneția de A. Mattiuzzi

-Ultima oră de Mihail Sebastian

-O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale

-Romulus cel Mare de Friedrich Dürrenmatt

-Gaițele de Alexandru Kirițescu

-Fundația de Valeho

-O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale

-Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett

-Harap Alb de Radu Ițcuș

-Azilul de noapte de Maxim Gorki

-Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa

-Crimă pentru pământ, dramatizare de Gr. Gonța după romanul omonim -de Dinu Săraru

-Egoistul de Jean Anouilh

-Femeia îndărătnică de W. Shakespeare

-Piscina de la miezul nopții de Peter Karvas

 

Filmografie

-Haiducii (1966)

-Un film cu o fată fermecătoare (1966)

-Maiorul și moartea (1967)

-Răzbunarea haiducilor (1968)

-Felix și Otilia (1972) – dublaj de voce Costache Giurgiuveanu

-Filip cel Bun (1974)

-Un comisar acuză (1974) – comisarul Ghiță Petrescu

-Un zâmbet pentru mai târziu (1974)

-Actorul și sălbaticii (1975) – majordomul Vasile

-Elixirul tinereții (1975)

-Toamna bobocilor (1975) – Toderaș

-Operațiunea Monstrul (1976) – Corneliu

-Tufă de Veneția (1977)

-Iarna bobocilor (1977) – Toderaș

-Concurs (1982)

-Faleze de nisip (1982)

-Ringul (1984) – Tom

-Zbor periculos (1984)

-Masca de argint (1985) – Boier Vâlcu

-Vară sentimentală (1986)

-Cuibul de viespi (1986)

-Chirița în Iași (1987)

-În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)

-Inimă de țigan (2007) – Cristofor

-Regina (2008) – Cristofor

-Iubire și Onoare (2010) – Mohamed

-Pariu cu viața (2011) – Doctorul Crăciun

-O noua viață (2014) – Bunicul Ancăi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: Digi24.ro/ romanialibera.ro

ULTIMA ORĂ

Sport10 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National10 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional11 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional11 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional11 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional12 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional12 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON