Connect with us

National

Acțiunea „Foc de artificii”, la final

74 de tone de articole pirotehnice indisponibilizate

Published

on

Peste 74 de tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 2.200.000 de lei, au fost au indisponibilizate, peste 1.100 de infracţiuni au fost constatate și 342 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiști, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”. Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări.

Poliția Română a desfășurat, în perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020,  acțiunea națională ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Polițiștii au derulat peste 1.200 de activități de prevenire în școli, au controlat 972 de persoane fizice şi juridice autorizate și au efectuat 2.679 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective.

Astfel, au fost depistate 1.087 de persoane fizice şi juridice neautorizate, fiind constatate 1.119 infracţiuni și aplicate 342 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproape 570.000 de lei.

De asemenea, au indisponibilizate, în vederea confiscării, 74.583 kg. de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 2.265.265 de lei și au fost retrase 6 autorizaţii.

Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări (91 rănite de petarde), una dintre ele decedând, în 5 situații au fost produse incendii, iar în alte 2 cazuri au fost distruse bunuri. 

În cadrul acțiunii, polițiștii au cooperat nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

În contextul apariției pe piața românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.

În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 și F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozității deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piață pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice).

Exemple:

La data de 22 decembrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava au pus în executare 7 mandate de percheziție la sediul și punctul de lucru al unor societăți comerciale din  municipiul Suceava, precum și la 5 imobile folosite de administratorul societăților.

În urma acestor activități, au fost depistate 3.800 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal, respectiv 2.749 de kilograme din categoria P1, 832 de kilograme din categoria F2, 205 kilograme din categoria F3 și 14 kilograme din categoria F4.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea confiscării, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Într-un alt caz, la data de 28 decembrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Buzău, cu sprijinul luptătorilor SAS, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară şi au efectuat 2 controale la punctele de lucru ale unei societăți comerciale din Buzău.

Au fost depistate şi ridicate 559 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2 sau neetichetate, în valoare de aprovizionare de 31.840 de lei. Obiectele în cauză au fost identificate în afara spaţiilor de depozitare autorizate, respectiv în locuinţele sau autovehiculele persoanelor percheziţionate, fără documente de provenienţă sau din categorii ce nu pot fi comercializate către publicul larg.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept. (politiaromana.ro)

ULTIMA ORĂ

Regional12 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional12 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport12 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional12 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional12 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional12 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional13 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON