DE ACTUALITATE

Administraţia Parcului Naţional Cozia este de acord!

Autostrada mai așteaptă!

Împarte cu prietenii tăi

Administraţia Parcului Naţional Cozia şi-a dat acordul pentru oricare dintre variantele de autostradă care ar urma să treacă prin zonă, a declarat, pentru Agerpres, directorul Pavel Prundurel. Se dorește însă întocmirea unui studiu de fezabilitate foarte bine făcut în teren și cele mai bune soluţii, astfel încât impactul asupra mediului, asupra ecosistemului să fie cât mai mic, a menționat Pavel Prundurel.

Potrivit proiectelor celor două variante aflate în discuţie în cazul autostrăzii Sibiu – Piteşti, ambele ar urma să treacă pe la marginea Parcului Naţional Cozia, pe ruta Văleni(Argeş) – Câineni (Vâlcea).

Autostrada Sibiu-Piteşti reprezintă prioritate zero în Masterplanul de Transport al României şi ar urma să închidă culoarul Nădlac – Bucureşti, în prezent executându-se studiul de fezabilitatea care ar trebui finalizat în cursul acestui an.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Placa Ouija, de la ocultism străvechi la joc de societate

La sfârşitul anilor 1800, spiritualismul şi ocultismul erau la modă.

Închide