Fapt divers
Alerta Apple: software fals!
Este primul atac de o asemenea amploare asupra AppStore.
Compania americană Apple a anunţat că va acţiona pentru îndepărtarea unui program software fals care a fost descoperit în mai multe aplicaţii populare utilizate pe iPhone şi iPad în China. Este primul atac de o asemenea amploare asupra AppStore, magazinul online al Apple care oferă aplicaţii. Compania a precizat că hackerii au reuşit să introducă un cod ostil în aplicaţiile sale, convingând astfel dezvoltatorii din industria telefoniei mobile să utilizeze o versiune falsă software-ului Apple.