DE ACTUALITATE

Alerta cu grenada la Spitalul de Urgenta

Un pacient a anunțat cadrele medicale că are în bagajele sale o grenadă.

Împarte cu prietenii tăi

Panica s-a instaurat pentru aproape o oră, duminică seara, la Spitalul de Județean de Urgență din Galați, după ce un pacient a anunțat cadrele medicale că are în bagajele sale o grenadă.

Cadrele medicale au sunat la 112, iar sacoșa a fost dusă în afara spitalului. Jandarmii au încercuit zona și la fața locului au venit polițiștii și pirotehniștii. Aproximativ o oră activitatea a fost blocată în spital.

‘Este o mica asemănare cu o grenadă, dar doar pentru cine nu cunoaște. Nu este grenadă, ci o înăditură de cabluri electrice, de fapt sunt conductori lipiți cu bandă neagră. Noi o să o ridicăm ca să nu mai primim alte apeluri din acestea’, a declarat căpitanul Cătălin Dițu, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați.

Cadrele medicale au trecut prin mari emoții.

 

 

 

 

Sursa: Agerpres.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Horoscop- luni, 24 august

Previziunile astrale pentru prima zi a saptamanii- luni, 24 august 2015.

Închide