Connect with us

Regional

Alertă de TBC la o școală din Craiova

Un cadru didactic a fost diagnosticat de curând cu TBC.

Published

on

Anchetă epidemiologică la Școala Gimnazială nr. 32 „Alexandru Macedonski“ din cartierul craiovean Craiovița Nouă.

Un cadru didactic a fost diagnosticat de curând cu TBC. În urma investigațiilor care se fac în astfel de cazuri a reieșit că 40 de copii au valori mai mari decât cele normale la testul IDR, prezentând infecție tuberculoasă.  Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ au recomandat părinților internarea copiilor pentru investigații suplimentare, care să stabilească dacă au sau nu tuberculoză. Investigații medicale fac și cadrele didactice. Până acum însă nu este nici un caz suspect de TBC.

De asemenea, la nivelul unității școlare s-au recomandat măsuri speciale, cum ar fi ventilația naturală prin deschiderea largă a ferestrelor, expunerea la radiația solară a claselor respective, precum și aplicarea unui dezinfectant.

Directorul școlii, Carmen Nicoli, spune că aceste măsuri sunt aplicate și procedura va continua.