Connect with us

Regional

Alimente pentru persoanele defavorizate

Primăria Craiova va distribui pachete cu alimente către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social.

Published

on

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, începând cu data de 03 mai  2016,  se vor distribui pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova.

Pachetele vor conţine  2 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 2 kg de făină, 1 kg de orez, 1 kg de mălai.

Produsele se vor distribui către beneficiarii din cele 5 categorii cele mai defavorizate respectiv:

– persoane cu handicap neinstituționalizate;

– şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii cu pensii, sau după caz, cu pensii, indemnizaţii şi alte venituri  cumulate până la 500 lei/ lună;

– persoane beneficiare de venit minim garantat;

– persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani.

Distribuirea  produselor alimentare se face în funcţie de listele transmise de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, D.G.A.S.P.C. Dolj, A.J.O.F.M. Dolj, listele întocmite în baza cererilor depuse de persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani şi lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale. Distribuirea alimentelor se face în spaţiul cu destinaţia  Sală de sport, situat în incinta Şcolii nr.32 -Alexandru Macedonski din Craiova, str. Aleea Castanilor nr .4, de luni până joi între orele 800-1630  şi vineri între orele 800-1400 după cum urmează:

         – în datele de: 03.05. – 04.05.2016 de la litera A-C;

         – în datele de: 05.05. – 06.05.2016 de la litera D-L;

         – în datele de: 09.05. – 10.05.2016 de la litera M-P;

         – în datele de: 11.05. – 12.05.2016 de la litera Q-S;

         – în data de: 13.05.2016 de la litera T-Z;

Pentru ridicarea alimentelor, titularul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare, trebuie să se prezinte cu:

– BI/CI în original;

– cupon de pensie din ultima lună de plată -pentru pensionari;

– carnet de evidenţă vizat la zi – pentru şomeri, sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj;

– certificat de încadrare în grad de handicap – în original -pentru persoanele cu handicap.

Pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi fără venituri, pachetul cu alimente se va distribui în baza unei cereri depuse la sediul Primăriei Municipiului Craiova precum şi la depozitul de distribuire.

În situaţia în care titularul este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-şi ridica drepturile, alimentele se vor elibera pe bază de:

– declaraţie – formular tipizat ce va fi asigurat de instituţie;

– BI/CI titular şi persoana împuternicită/reprezentant legal/curator/asistent personal – originale şi copii;

– cupon de pensie din ultima lună de plată – pentru pensionari – original şi copie;

– BI/CI sau după caz certificat naştere copil cu handicap- original şi copie;

– certificat încadrare în grad de handicap- original şi copie;

Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova din B-dul. Oltenia, bl. 65A1 parter, precum şi la depozitul de distribuire.

Pentru relaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa la telefon: 0251/587220 sau 0351/451686.

ULTIMA ORĂ

brown snake brown snake
Regional13 ore ago

Mehedinți: Jandarmii au interve­nit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri

Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un...

Regional13 ore ago

Autoritățile doljene urmează să preia Casa Memorială „Alexandru Macedonski” în vederea reabilitării

Autoritățile din județul Dolj își propun trecerea din domeniul privat al comunei Goiești în cel privat al județului a unei...

Regional13 ore ago

Expoziția omagială „Filarmonica Oltenia în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman” – 77 de ani de la înființare

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman prezintă cu mândrie Expoziția Omagială „Filarmonica Oltenia în Colecțiile Bibliotecii Județene”, marcând cei 77...

Regional14 ore ago

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză la podul feroviar peste râul Olt

Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare la podul de la Drăgănești Olt – Fărcașele vor impacta circulația trenurilor Compania Națională...

Regional14 ore ago

Campania „Detector pentru viață” debutează în județul Olt: 15 localități vor beneficia de echipamente de avertizare împotriva incendiilor și scăpărilor de gaze

Campania națională „Detector pentru Viață” a fost lansată și în județul Olt, aducând speranță și siguranță în comunitățile locale. Un...

Info Trafic14 ore ago

Infotrafic: Cinci transporturi agabaritice – restricţii de circulaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 17.04.2024, începând cu ora 20:00, la interval de 30 minute,...

Regional14 ore ago

Simularea Bacalaureatului: Procentul de prezență la proba la alegere a profilului și specializării, 66,12%

Astăzi, pe 17 aprilie 2024, elevii care au participat la simularea județeană a examenului național de Bacalaureat au susținut proba...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON