Connect with us

Evenimente

ANAF incepe verificarea marilor averi

Personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari, toţi vor fi luaţi la bani mărunţi

Published

on

anaf

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat, metodologia presupunând mai multe etape, care vor dura cel mult şase luni sau, dacă sunt necesare informaţii din străinătate, 12 luni.

„De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda şi Inspecţia Fiscală scot din piaţă firmele fantomă şi destructurează lanţuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile”, a declarat într-un comunicat preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.

ANAF a lansat „Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal” ca urmare a analizelor de risc fiscal efectuate de Direcţia Verificări Fiscale asupra persoanelor fizice, în cadrul programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari, pe baza datelor disponibile privind veniturile declarate şi alocările de fonduri (creşteri patrimoniale, achiziţii, creanţe, cheltuieli etc.), în urma cărora au fost identificate şi alte persoane fizice decât cele din acest grup care prezintă risc fiscal ridicat – risc de nedeclarare a unor venituri semnificative şi sustragere de la plata impozitelor aferente.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Mediafax

ULTIMA ORĂ

Sport9 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National9 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional9 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional9 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional9 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional10 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional10 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON