Connect with us

Regional

Anchetă în cazul turiștilor blocați pe Vârful Roman

Aveau nevoie de jandarmi să le care bagajele

Published

on

Pentru că au existat discuții pe baza apelului la 112 de către cele 22 de persoane blocate pe vârful Roman – Horezu, discuții conform cărora turiștii puteau ajunge ușor la propriile mașini, fără intervenția jandarmilor sau salvamontișilor, prefectul Florian Marin a deschis o anchetă.

„Cu părere de rău am văzut ca intervenția… de la Vârful Roman a fost tratată superficial și hazardat și tocmai de aceea am solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea să clarifice situația apelului de la 112, din ziua precedentă, sub semnul veridicității sale. Urmează, totodată, să fie verificat și modul în care s-a făcut sau nu deszăpezirea drumului respectiv, aflat în administrarea Obștii Horezu și dispuse măsuri, potrivit dispozițiilor legale.

Săptămâna viitoare va avea loc și o întâlnire cu conducerile Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a clarifica aspectele prevăzute de actele normative, referitoare la intervenția în caz de salvare, la căderi abundente de zăpadă. La această întâlnire va fi invitat și Consiliul Județean Vâlcea, care coordonează activitatea Serviciului Salvamont.

Înainte de toate, trebuie spus că există o realitate, care cere în mod imperativ, ca orice apel venit la 112 să fie verificat de către instituțiile statului, care sunt obligate potrivit legii, să se deplaseze la eveniment și să ia măsuri adecvate . Nu pot să fiu de acord cu puncte de vedere personale, care au văzut intervenția de ieri ca pe o plimbare inutilă, întrucât în asemenea situații răspunderea nu le aparține persoanelor respective ci altora, strict prevăzute în lege…. Reiterez mulțumirile adresate ieri jandarmilor, polițiștilor și celorlalte persoane implicate în intervenție. Puteți observa din fotografiile și clipurile anexate, cam cum stătea situația în zonă și dacă era necesară, sau nu, intervenția!!!!”, declară prefectul de Vâlcea, Florian Marin.

 

Conform primarului orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, turiștii aveau nevoie de jandarmi să le care bagajele. Iar despre pericol, nici vorbă, la sosirea ISU, jandarmi, Salvamont, copii se dădeau cu săniile. 

„Patronul pensiunii, ca și ceilalți patroni din zonă, au fost informați cu toții ca turiștii să părăsească pensiunile marți, pentru că urmează să fie viscol și nu mai pot coborî. Viceprimarul personal i-a informat pe toți. Ceilalți au fost oameni de înțeles și au plecat de marți, numai cei de la Vârful lui Roman nu au vrut. Noi am intervenit cu utilaje, am zis să dăm o mână de ajutor, deși acolo este drum forestier, care aparține Obștii Horezu și e o pancartă mare pe care scrie că drumul este închis. Mi se pare jenant să suni la 112, în condiţiile în care nimeni nu a fost în pericol. Aveau nevoie de cineva să le care bagajele. Le voi da spre decontare factura de combustibil.”, a declarat Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: curieruldevalcea.ro/ voceavalcii.ro

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National3 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional3 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional3 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional3 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional4 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional4 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON