Regional
Angajatori sanctionati pentru nepublicarea posturilor libere
AJOFM Olt a sanctionat peste 30 de angajatori.
Peste 30 de angajatori din Olt au fost sancţionaţi anul trecut cu avertismente de către inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru că nu au făcut publice posturile vacante sau nu au comunicat Agenţiei ocuparea acestora. Potrivit legislaţiei, angajatorul este obligat ca în termen de cinci zile de la vacantarea postului să anunţe agenţia, respectiv la o zi de la data ocupării acestuia, în condiţiile legii. În ultimii trei ani, aproximativ 100 de patroni din judeţul Olt au fost sancţionaţi, dintre care unsprezece cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei, 80 cu avertismente şi opt au fost atenţionaţi verbal.