DE ACTUALITATE

Anghel Iordanescu, previziuni despre partida cu Ungaria din aceasta seara!

Iordanescu: „Ne aşteptăm la acest lucru…”.

Împarte cu prietenii tăi

               Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că reprezentativa Ungariei va face tot ce-i stă în putinţă să câştige partida cu România, din preliminariile Campionatului European din 2016, astfel că întâlnirea de la Budapesta va fi extrem de dificilă.

„Va fi un meci extrem de greu, maghiarii vor face tot ce le stă în putinţă ca să-l câştige. Ne aşteptăm la acest lucru. Ei îşi doresc să câştige, cum ne dorim şi noi, de altfel, şi ţinând cont că joacă în faţa propriilor spectatori, cu siguranţă că va fi un meci dificil. Cu siguranţă că, la fel ca şi noi, îşi doresc să prindă unul dintre cele două locuri care califică direct la Campionatul European”, a declarat Iordănescu.

Naţionala de fotbal a României susţine astăzi, de la ora 21.45 (TVR), la Budapesta, o partidă în compania Ungariei, contând pentru etapa a 7-a din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016. O victorie astăzi şi una luni, cu Grecia, pe „Arena Naţională“, ar simplifica enorm ecuaţia calificării la turneul final, lucru conştientizat şi de selecţionerul Anghel Iordănescu.

Împarte cu prietenii tăi

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
Romania – Bulgaria pentru calificare la Campionatul European Under -21

Selectionerul nationalei, Cristian Dulca, este optimist in privinta sanselor de calificare!

Închide