Connect with us

National

Anghel Saligny – inginerul care a contribuit decisiv la modernizarea şi dezvoltarea ţării

Published

on

Fiul unui pedagog francez stabilit la Focşani, viitorul inginer urmează primele clase la şcoala părinţilor săi, iar la 16 ani pleacă la Berlin pentru a studia astronomia, însă renunţă în favoarea ingineriei văzând amploarea şi dinamica economiei germane.

Radu Cornescu, un arhitect pasionat de opera lui Saligny ne vorbeşte despre începuturile acestuia: ”La numai 20 de ani, deci în 1874, deja are diploma „cum laude” a facultăţii de politehnică şi este curtat de cele mai mari firme din Germania ca să participe la proiectarea şi realizarea unor lucrări de mare amploare, căi ferate, poduri, construcţii din acestea metalice.”

În 1887, tânărul inginer, ajuns la 33 de ani, primeşte propunerea de a construi un pod peste Dunăre, la Cernavodă.

Saligny călătoreşte în toată lumea pentru a vedea poduri realizate prin diverse tehnologii. În cele din urmă foloseşte oţelul în locul fierului si un sistem de grinzi cu console pentru a crea un pod suplu şi ieftin. În 1895, la inaugurare, podul de la Cernavodă era cel mai lung din Europa.

Al doilea mare proiect al său a fost extinderea şi modernizarea portului Constanţa. A construit dane, docuri, silozuri şi primul terminal petrolier pentru a impulsiona exporturile de ţiţei şi cereale.

Vezi continuarea aici

[jwplayer mediaid=”166206″]

ULTIMA ORĂ

Sport10 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National10 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional10 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional10 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional11 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional11 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional11 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON