Connect with us

National

ANI sesizeaza DNA pentru cercetarea lui Radu Mazare

Published

on

     Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese. ANI îl acuză pe primar că, în calitate de reprezentant al municipiului, a semnat cinci contracte şi un acord cadru, încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale care îl au ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, persoană cu care Radu Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt firme. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de peste 20,6 milioane lei, fără TVA, echivalent a aproximativ 4,6 milioane euro.