Connect with us

National

Aniversarea celor 25 de ani de libertate

Published

on

La 25 de ani de la revoluţia din decembrie, românii continuă să-şi comemoreze eroii. La Timişoara, oraşul care a declanşat sfârşitul dictaturii, ieri a fost zi de doliu, iar manifestările omagiale vor continua şi astăzi. La Bucureşti, parlamentul a organizat o sesiune solemnă cu acelaşi prilej. Acum, vă propunem să ascultaţi anunţul făcut pe 22 decembrie, la Vocea Americii, privind arestarea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu:

În urmă cu un sfert de veac, la 18 decembrie la Timişoara se decreta legea marţială, care interzicea orice adunare publică. Măsura fusese luată de conducerea comunistă după ce cu o zi înainte ordonase armatei să secere cu gloanţe protestatarii. Timişorenii au ţinut, ieri, doliu, în memoria celor căzuţi pentru libertate. Aniversarea celor 25 de ani de libertate şi comemorarea eroilor care şi-au dat viaţa pentru ea au fost marcate şi de parlamentari, ieri, printr-o şedinţă solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ULTIMA ORĂ

Regional4 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional4 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International5 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National5 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National5 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National5 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional5 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON