DE ACTUALITATE

Aparatul Leica a implinit 100 de ani

Barnack a fost inventatorul aparatului Leica….

Împarte cu prietenii tăi

Fotografiile devin pe rând surse istorice, simboluri ale unor naţiuni, care intră treptat în memoria colectivă la nivel mondial. Ce stă în spatele realizării lor, obiectele şi poveştile, sunt adesea necunoscute, cu toate că aceste detalii le-ar creşte considerabil valoarea. Leica a reprezentat pentru fotojurnalism apropierea dintre fotograf şi aparat.

1_2

„Barnack  a fost inventatorul aparatului Leica- el a asamblat primul prototip în 1914, chiar înainte de Primul Război Mondial, şi imediat a început să fotografieze. Calitatea acelor fotografii este uimitoare- nu doar din punct de vedere tehnic, ci şi compoziţional. El deja găsise multe dintre elementele de abordare şi estetică pe care anii ’20 le-au folosit: el a fotografiat de sus, dintr-un Zeppelin, a fotografiat în serie, precum această imagine a inundaţiei, care reprezintă primul reportaj realizat cu Leica. Acesta a fost făcut înainte ca Leica să funcţioneze efectiv, în 1925, deci el deja avea un talent pentru a folosi camera în mod corespunzător. El a lăsat peste 200 de negative, multe dintre ele nefiind cunoscute. El a găsit o abordare care stă în caracterul camerei- Leica era suficient de mică încât puteai să o iei cu tine mereu.”

2_244

„ El era fiul fondatorului companiei: în 1914, el a plecat în SUA, şi Oskar Barnack i-a dăruit un prototip al camerei, care la acel moment nu avea un nume. El a luat-o şi i-a pus un film de 35mm- în acele timpuri era un film de cinema. Ei aveau role mari, pe care le tăiau la dimensiunea de 1 metru  cu un cuţit, le rulau şi le puneau în camere. Acesta a fost suportul pe care cineaştii l-au folosit pentru a face filmele. Era foarte încet, dar suficient de bun pentru a fi folosit la fotografie. Aşa că Leitz a fotografiat pe străzile New Yorkului fără a fi observat. Putem spune că acestea sunt primele poze de stradă realizate cu o cameră de 35 mm, într-un oraş mare. Ernst Leitz nu era un fotograf profesionist, dar era capabil să capteze imagini bune, nu erau la un standard ridicat, dar îţi poţi da seama cum arăta viaţa pe atunci în New York. În 1924, când încă se mai reflectau asupra deciziei de a realiza camera, această experienţă a fost definitorie.”

 

„Era sfârşitul Celui de Al Doilea Război Mondial, ziua în care Japonia îşi semnase capitularea, şi pentru toată lumea din America era clar că războiul se terminase. În acel moment toată lumea parcă înnebunise, iar Eisenstaedt, care a fost nevoit să părăsească Germania când Hitler a venit la putere, a fost interesat în mod deosebit de acest eveniment. Aşa că a ieşit pe străzile New Yorkului, şi l-a văzut pe acel băiat fugind în toate părţile. Fotojurnaliştii au un al şaselea simţ când vine vorba de ceea ce urmează să se întîmple, sunt mereu pregătiţi. El l-a urmărit pe băiat, care săruta diferite fete, şi atunci a venit momentul când a ales-o pe asistentă. Eisenstaedt avea camera în poziţie verticală, lucru important la acea vreme, pentru că doar cu Leica puteai alege  daca fotografiezi vertical sau orizontal. Atunci el a făcut o fotografie verticală, tocmai bună pentru coperta unei reviste. Este interesat faptul că atât de mult fotografii făcute cu Leica au devenit emblematice: soldatul căzând a lui Robert Capa, sau steagul arborat desupra Reichstagului de Yevgeny Khaldei, sau imaginile Războiului din Vietnam. Ele sunt parte din memoria colectivă.” (Alfred Eisenstaedt)

3_0

„Lebeck a lucrat mulţi ani pentru revista Stern. El a fost în Congo-ul Belgianîn ziua independenţei- a fost o ceremonie fastuoasă, regele a venit din Belgia- şi Lebeck a fost acolo împreună cu un grup de jurnalişti. În timp ce toţi ceilalţi au luat autobuzul către capitala Leopoldville pentru ceremonie, el a rămas să termine de mâncat şi  a luat un taxi. Autobuzul lor a fost implicat într-un accident, aşa că nu au mai ajuns la timp. El a fost unul dintre puţinii oameni prezenţi la sosirea regelui.  Un bărbat fugea pe lângă maşină, iar Lebeck a crezut că este garda de corp a regelui, asta până în momentul în care omul a întins mâna în maşină şi a furat sabia liderului de stat.Lebeck l-a urmărit şi l-a fotografiat. În acea vreme mulţi fotografi foloseau camera Graflex, care avea o singură problemă: după ce se făcea o fotografie, trebuia schimbată placa, aceasta neputând realiza poze în serie. Doar cu o camera de 35mm puteai apăsa de 36 de ori consecutiv, aşa cum a făcut Lebeck. Această imagine a devenit simbolică pentru evenimentele de la sfârşitul colonialismului în Africa.”

4_2

„În acele timpuri, Mack era fotojurnalist pentru revista Quick, care era asemănătoare cu Stern sau Paris Match. El se afla în Africa, pentru a asista la eliberarea şi revolta lui Mau Mau- un grup violent care lupta pentru sfârşitul colonialismului. Mack a fost capturat de către grupare, iar aceştia erau gata să îl omoare. El le-a făcut semn să se uite la el în buzunar, unde se afla paşaportul, şi cum nu era britanic, nu l-au omorât. A fost lăsat să plece. A fost şocat de această experienţă, şi s-a dus într-un loc unde mai mulţi cameramani filmau caii sălbatici. S-a dus în mijlocul lor şi a fotografiat. Mulţi ar fi fugit speriaţi de acest lucru, dar el se afla în transă după experienţa precedentă. Când foloseşti Leica poţi pre-focusa.  El a fotografiat fără să se uite prin lentilă. Fotografiile au fost publicate în revista Twen, în Germania, şi au câştigat marele premiu World Press Photo din acel an.”

5_1

„Dityvon a fost un fotograf autodidact: a fondat agenţia Viva împreună cu alţi câţiva fotografi în anii ’60. Ideea lor a fost ceea ce numim astăzi fotografie de autor- ei aveau propriile idei, nu lucrau pentru presă în adevăratul sens al cuvântului, ei lucrau pentru ei înşişi. Dityvon a reflectat evenimentele din mai ’68 din Franţa într-un mod radical şi dinamic: totula arăta ca în război, el captura cu adevărat energia şi agresivitatea. A încercat să vândă pozele revistei Paris Match, dar ei l-au refuzat, pe motiv că „aceasta este artă, nu jurnalism.”- dar pozele dovedeau cât de dificilă a fost situaţia pentru de Gaulle în acele zile. Nu au fost decât câţiva studenţi care au ieşit în stradă, cu pancarte, ci a fost distrugere şi violenţă adevărată. Aceste imagini au fost o desprindere de fotojurnalismul tradiţional, care era deja în criză: în 1972 revista Life se desfiinţase, Picture Post nu mai publica. Exista o nouă generaţie care susţinea: noi nu lucrăm pentru presă,  lucrăm pentru noi înşine, şi urmăm o nouă strategie vizuală.  Pentru imagini ca cele realizate de Dityvon era necesar Leica, pentru a putea manevra aparatul după bunul plac şi pentru a folosi o expunere mai lungă, de 15 secunde. El a murit în 2008, an în care Paris Match i-a contactat soţia pentru a cere permisiunea de a publica din pozele sale. Aceasta le-a spus: nu, nu le-aţi publicat acum 40 de ani, aşa că nu vă dau voie să o faceţi acum.”

6_1

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Loteria Romana iese din subordinea Ministerului Finantelor

Iata cine va prelua coordonarea Loteriei Romane!

Închide