Connect with us

National

Asociația ACTIV a discutat cu elevii de la Colegiul Național „Frații Buzești” despre pericolele traficului ilicit de mărfuri (foto)

Published

on

Reprezentanții Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) le-au vorbit celor peste 120 de liceeni de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova despre traficul ilicit de mărfuri, în cadrul campaniei educaționale „Fii tu! Fii Original!”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj și al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, și a beneficiat de participarea reprezentanților instituțiillor partenere în cadrul proiectului: Poliția de Frontieră Română și Direcția Generală a Vămilor.

Scopul campaniei este acela de a reduce acceptabilitatea socială a unor fenomene extrem de grave, precum contrabanda și traficul cu produse contrafăcute. Prezentările s-au axat în general pe aspecte practice: modalități de recunoaștere a produselor contrafăcute și pericolele la care se expun consumatorii prin folosirea acestora, cazuri spectaculoase din activitatea Poliției Române, a Poliției de Frontieră și a Direcției Generale a Vămilor și concursuri având ca temă identificarea produselor originale de cele care le imită.

Colonelul Laurențiu VÎNTURIȘ, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „MihaiBravul” Dolj, a declarat: „Personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj desfăşoară activităţi preventiv educative, în baza parteneriatelor educaţionale încheiate, în cooperare şi colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu prevenirii şi combaterii contrabandei şi comerţului ilicit cu produse, în scopul conştientizării populaţiei cu privire la impactul financiar negativ atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene. De aceea, salutăm inițiativa ACTIV și o sprijinim ca un demers pozitiv cu real impact în rândul tinerilor care au nevoie de campanii de informare-educare-conștientizare”.

Doamna Irina Stanica, Director Executiv în cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, a precizat că: „Autoritatea vamală din România are un rol cheie în ceea ce privește supravegherea pieței. Pe linie de contrafacere, contrabandă, trebuie să protejeze atât dreptul titularului de proprietate intelectuală, cât și dreptul consumatorului. Atât timp cât consumatorul spune nu produselor provenite din contrabandă, nu produselor contrafăcute, își apară un drept – Dreptul consumatorului”.

„Suntem bucuroși că am avut ocazia de a transmite mesajulcampaniei noastre și tinerilor din Craiova. Suntem deosebit de încântați de interacțiunea cu ei: au fost foarte interesați, au răspuns la toate întrebările pe care le-am adresat. Pe cei care au participat cu entuziasm la concursurile noastre i-am încurajat, oferindu-le titlul de Ambasador ACTIV, pentru a transmiteinformațiile dobândite prin intermediul campaniei noastre, în familie și în grupurile lor de prieteni. Le mulțumim reprezentanților Jandarmeriei Române, ai Poliției Dolj, ai Direcției Generale a Vămilor și ai Poliției de Frontieră pentru sprijin și implicare.”, declară Daniel Mărăcineanu, Director General al Asociației ACTIV.

DESPRE ASOCIAȚIA ACTIV

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul”- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul și cooperarea.

ULTIMA ORĂ

International18 minute ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National24 de minute ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional36 de minute ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional47 de minute ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regionalo oră ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regionalo oră ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regionalo oră ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON