DE ACTUALITATE

Astăzi este Roș Hașana – Anul Nou evreiesc

Vineri, 18 septembrie 2020 sau 29 Elul 5780, conform calendarului ebraic, membrii Comunității Evreilor din Craiova au celebrat intrarea în noul an 5781, Erev Roș Hașana sau ajunul Anului Nou, azi, 1 Tișrei 5781 fiind Anul Nou Evreiesc, Roș Hașana sau Capul Anului.

Sărbătoarea, celebrată în condițiile de securitate impuse de pandemia de Covid-19, a avut loc în gradina sinagogii din Craiova, în prezența unui număr restrâns de persoane însă, cu bucuria specifică momentului.

Roș Hașana este prima dintre cele zece zile ale penitenței cunoscute sub numele de „Yamim Noraim”  – Zilele Groaznice – care culminează cu „Yom Kippur”, Ziua ispășirii. De Roș Hașana este sărbătorită crearea lumii de către Dumnezeu, aceasta fiind și ziua în care Dumnezeu a creat primul om, pe Adam.

Până în ajunul de Roș Hașana evreii au obiceiul de a face „tashlich”,  merg pe malul unei ape curgătoare și își scutură buzunarele pentru a-și arunca păcatele. În ajun – Erev Roș Hașana – se mănâncă mere cu miere pentru a avea un an dulce, se mănâncă un pește pentru a fi rapid ca peștele iar capul peștelui trebuie să fie în farfurie pentru ca în anul ce începe oamenii să fie capul și nu coada. Cu această ocazie oamenii își urează „Shana Tova” adică „Să aveți un an bun” , „Shana Tova u Metuka” – „Să aveți un an bun si dulce” sau Ktiva ve Hatima Tova” „Să fiți înscriși și pentru anul viitor” (în cartea vieții).

%d blogeri au apreciat: