Connect with us

Sport

Astra Giurgiu a invins formatia scotiana Inverness Caledonian Thistle

Astra Giurgiu a făcut un pas important spre calificarea în turul al treilea preliminar al Europa League

Published

on

Astra Giurgiu a făcut un pas important spre calificarea în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins formația scoțiană Inverness Caledonian Thistle cu scorul de 1-0 (1-0), pe Tulloch Caledonian Stadium, în prima manșă din turul al doilea preliminar al competiției.

Echipa lui Marius Şumudică s-a impus datorită golului marcat în prima repriză de căpitanul său, Constantin Budescu. Decarul giurgiuvenilor a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, o reuşită care a semănat cu cea din prima etapă a Ligii 1, împotriva Concordiei Chiajna.

„Golul a fost aproape ca cel marcat în campionat cu Chiajna, doar că mingea nu a atins bara şi a fost atinsă puţin de portar. După victoria din această seară, putem spune că avem prima şansă, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, pentru că au o echipă destul de bună şi trebuie să jucăm foarte serios”, a povestit Budescu, într-o intervenţie telefonică la Digi Sport.