Sport
Astra Giurgiu – CS U Craiova (avancronică)
Luni, ora 20.45
O singură victorie au reuşit oltenii în precedentele șapte jocuri disputate în Liga 1 Betano pe teren advers, 1-0 la Voluntari (16 februarie 2018), în rest au patru rezultate de egalitate şi două înfrângeri.
Astra şi CS Universitatea Craiova s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de cinci ori au câştigat giurgiuvenii, de două ori s-au impus oltenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
– Primul meci s-a consemnat pe 31 august 2014, 5-0 la Giurgiu. Budescu a deschis balul în prelungirile primei reprize, apoi Bukari (minutul 50), Budescu de alte două ori (min. 58, 83 pen.) şi Enache (min. 86) au produs cea mai severă înfrângere suferită de olteni din 2014 până în prezent. La finalul acelui meci, Emil Săndoi (antrenor principal) şi Sorin Cârţu (director tehnic) au preluat conducerea tehnică de la Ionel Gane.
– Un joc spectaculos a fost şi cel din 26 iulie 2015: CS U Craiova – Astra 1-2. Boldrin a marcat primul după pauză, Mateiu a egalat cu două minute înainte de final, apoi, la ultima fază a partidei, Dandea a reluat cu capul centrarea aceluiaşi Boldrin şi a adus trei puncte mari în contul trupei lui Marius Şumudică, antrenorul oaspeţilor de la acea vreme.
– 6 august 2016, Astra – CS U Craiova 1-2: întâiul succes din contul oltenilor (Niculae / Rocha, Măzarache).
– Ambele meciuri din sezonul regulat 2017-2018 s-au încheiat la egalitate, 1-1 pe terenul „Ştiinţei” (Mitriţă / Balaure) şi 2-2 la Giurgiu (Ioniţă II, Dandea, respectiv Gustavo dublă).
– 10 martie 2018, cea mai recentă confruntare directă: CS U Craiova -Astra 1-0, gol înscris în minutul 82 de Mitriţă, din pasa lui Mateiu.
Gigi Mulţescu a antrenat CS Universitatea Craiova în ediţia 2016-2017 (36 jocuri în Liga 1, 15 victorii – 7 remize – 14 înfrângeri), la finalul căreia oltenii au prins Europa League.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra Giurgiu – 25 ani şi 9 luni; CS U Craiova – 25 ani şi 3 luni. (lpf.ro)