Connect with us

Regional

Atelier de actorie la „Traian Demetrescu”

Published

on

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 1-9 martie, un atelier de creaţie artistică în domeniul artei cinematografice la sediul instituţiei, Salonul Medieval. Inițiativa, unică la nivel local, vizează publicul larg indiferent de vârstă sau formare educaţională. Participanţii sunt invitaţi să descopere tainele Artei Actorului de Film prin intermediul unui atelier de creaţie intensiv. Atelierul va fi coordonat de Gheorghe Preda, profesor al U.N.A.T.C. Bucureşti, iar rezultatul activităților va fi un film de mediu metraj. Proiectul va asigura pregătirea participanţilor în domeniul artelor vizuale, oferindu-le un plus de încredere în interacţiunile sociale de zi  cu zi. Cursurile interactive se concretizează prin sesiuni practice unde participanţii vor reuşi să-şi depăşească condiţia de simplu spectator devenind familiari cu tehnicile de interpretare prin procesul de creaţie şi protagonişti la nivel amator într-un produs cultural dedicat pasionaţilor celei de-a şaptea artă.

ULTIMA ORĂ

Regional14 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional14 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport14 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional14 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional14 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional14 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional14 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON