Connect with us

Evenimente

ATENTIE! A evadat un deţinut!

Un doljean condamnat pentru trafic de minori a evadat astazi, 27 august, din Penitenciarul Pelendava.

Published

on

În cursul acestei zile, în jurul orei 10.20, s-a constatat că deţinutul Birzan Florin, în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, cu domiciliul în localitatea Băilești, judeţul Dolj, clasificat în regim semideschis, a evadat din punctul de lucru interior – Ferma ELITA, care aparține Penitenciarului Pelendava.
evadatÎn vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Craiova, Penitenciarului Pelendava şi ai Centrului de Detenţie Craiova, precum şi cooperarea cu  Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj și Politia de Frontieră.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, trebuie să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Pelendava  tel. (0251) 422.326 / 522.274 sau purtătorul de cuvânt al penitenciarului Loredana Groza, telefon mobil: 0749097405 şi e-mail:loredana.groza@anp.gov.ro

Semnalmente:

Bărbatul are 1,78 metri înălţime, frunte de talie mijlocie,  nas rectiliniu, ochi căprui, gură mică, bărbie ascuţită, faţă ovală, părul negru întins, sprâncene arcuite şi constituţie atletică. Acesta nu are semne pariculare.

 

 

 

Sursa: gds.ro