Connect with us

Regional

(Audio) A inceput campania de vaccinare antigripala

Vaccinul antigripal poate fi achiziţionat şi din farmacii.

Published

on

La sfarsitul saptamanii trecute a demarat campania gratuită de imunizare antigripală, aproximativ 10.000 de doze de vaccin fiind distribuite Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. O parte din această cantitate a ajuns deja la medicii de familie şi în spitale, acolo unde se va desfăşura campania. Grupele considerate la risc, pentru care se recomandă imunizarea antigripală sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, infecţie HIV, medicii, cadrele sanitare şi personal auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronici, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii. Tot în această categorie se încadrează adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu celor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 de ani.

Vaccinul antigripal poate fi achiziţionat şi din farmacii, dupa cum a declarat la Radio Oltenia Craiova dr. Ștefan Popescu, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Dolj: