Connect with us

National

Austria schimbă condițiile de intrare în țară pentru cetățenii români

Published

on

Cetățenii români care merg în Austria vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru SARS-CoV-2 care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte. Măsura intră în vigoare începând de mâine și va fi valabilă cel puțin până la 30 septembrie 2020, anunță Ministerul român de Externe. 

Până acum, testul trebuia să aibă valabilitate de maximum 4 zile.

Dacă nu au acest test, cetățenii români sunt obligați să intre în izolare și să suporte costurile cazării. În situația în care cetățeanul român nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. 

MAE precizează că autoritățile austriece au publicat în seara zilei de 24 iulie 2020 o nouă Ordonanță pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit în Republica Austria pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România, cu valabilitate de pană la data de 30 septembrie 2020.

Perioada de izolare, redusă la 10 zile

Principalele modificări, față de măsurile anterioare, sunt diminuarea perioadei termenului de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 de la 4 zile la 72 de ore, dar și reducerea perioadei de izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată, de la 14 zile la 10 zile.

Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză.

Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

Noile prevederi se aplică inclusiv turiștilor români.

Ce se întâmplă în cazul tranzitului prin Austria

Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire, pentru cetățenii care vin din România și care merg spre destinații din alte state.

Autoritățile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în țara de destinație: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de tranzit.

MAE reamintește că zborurile către și din România rămân în continuare suspendate.

Ce se întâmplă în cazul cetățenilor non-UE care vin din România

Pentru cetățenii terți (non-UE) care vin din România intrarea este permisă numai cu test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 negativ, dar sunt obligați să între în izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată timp de 10 zile, pe cheltuiala proprie. Dacă nu pot demonstra existența unei locuințe adecvate pentru izolare, li se interzice accesul.

Cine poate intra liber în Austria

Persoane care vin din următoarele state: Andorra, Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Croația, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, San Marino, Elveția, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria, Vatican, Marea Britanie, Cipru, pot intra liber în Austria dacă prezintă un document care să ateste dreptul de ședere / reședință în Austria sau în statele menționate și fac dovada că în ultimele 10 zile nu au călătorit în afara Austriei sau a statelor respective.

Unde pot cere ajutor românii

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51901 și http://viena.mae.ro/.

Digi 24

ULTIMA ORĂ

Sport15 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National15 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional15 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional16 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional16 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional16 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional17 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON