Connect with us

National

Autorităţile au făcut încă o dată apel la respectarea regulilor de protecţie

Published

on

Autorităţile, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, au făcut încă o dată apel la respectarea regulilor de protecţie, mai ales că se apropie sezonul rece, în care apare şi gripa. Şeful statului a reamintit că în acest caz sunt eficiente aceleaşi măsuri ca şi pentru coronavirus:


Pe fondul creşterii numărului cazurilor de coronavirus, şeful statului a făcut apel la autorităţile locale să sprijine conducerile unităţilor de învăţământ în rezolvarea problemelor cu care se confruntă pentru asigurarea desfăşurării cursurilor în siguranţă.

El le-a spus directorilor de şcoli să ceară resursele de care au nevoie, indiferent dacă este vorba despre suplimentare de personal, inclusiv medical, acces la resurse tehnologice pentru predarea online sau materiale igienico-sanitare.

România este ţara din Uniunea Europeană în care au fost luate cele mai drastice măsuri în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, în sensul restrângerii unor drepturi şi libertăţi – se arată în raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor omului în intervalul 16 martie – 10 septembrie. Adriana Leu explică:



ULTIMA ORĂ

Sport9 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National10 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional10 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional10 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional11 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional11 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional11 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON