DE ACTUALITATE

Azi despre ieri – 12 septembrie 2019

Joi, 12 septembrie

Zile trecute – 254

Zile rămase – 111

Soarele răsare – 06.51

Soarele apune – 19.31

Zodia – Fecioară

Calendar ortodox – Odovania praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul

Calendar catolic – Preasfântul  Nume al Mariei*

-490 î.Hr.-Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon. Așa cum știe toată lumea, bătălia a fost câștigat de greci care au hotărât imediat să trimită un mesager la Atena pentru a anunța victoria strălucită pe care o repurtaseră. Istoria a reținut numele alergătorului un anume Pheidippides, oștean încercat și cunoscut ca un bun alergător. Nici după atâția ani, istoricii nu s-au putut pune de acord din ce cauze acest brav oștean a decedat. Unii spun că din cauza epuizării fizice, alții că suferea de ceva boli, sau mâncase ceva gras înainte să alerge și i-a picat greu la stomac. 

-1609 – Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.

-1659 – Oastea Țării Românești condusă de Mihnea al III-lea cucerește Giurgiul și Brăila. Începe răscoala antiotomană.

-1848 – Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal.

-1878 – La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit Acul Cleopatrei”. Acesta a fost făcut cadou Angliei în 1819  de Mohamed Ali, viceregele Egiptului, cu condiția ca englezii să se ocupe de transportul lui.

-1888 – S-a născut Maurice Chevalier, actor francez: „Văduva veselă”, „Tăcerea e de aur”. Maurice Chevalier pe numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier și-a făcut intrarea în show business, la frageda vârstă de 13 ani. Cânta pe gratis într-o cafenea unde a fost văzut de un cunoscut membru al unui teatru care i-a sugerat să dea o probă pentru un musical. Chevalier a făcut acest lucru și a obținut rolul. În Primul Război Mondial, s-a înrolat în armată, a fost împușcat în spate, a obținut decorația „Crucea Războiului” și a fost făcut prizonier de război. După război, a devenit cunoscut în Marea Britanie unde a început o carieră în film. A făcut prima încercare de a avea o carieră pe Broadway, însă a trebuit să renunțe la teatru vreme de câteva luni, din cauza unei căderi psihice. S-a întors în țara natală în anul 1935 și și-a petrecut cea mai mare parte din Al Doilea Război Mondial izolat de lume, având totuși scurte apariții în public. După război, s-a afirmat că a colaborat cu regimul de la Vichy, însă aceste susțineri au fost combătute, iar Chevalier a fost achitat în mod oficial. Semnul distinctiv al marelui actor era o pălărie de paie (canotieră), pe care o purta întotdeauna pe scenă, alături de costum. A murit la 1 ianuarie 1972 la vârsta de 83 de ani.

-1897 – S-a născut Irène Joliot-Curie, fiica celebrilor Pierre şi Marie Curie, fizician şi chimist, distinsă, împreună cu soţul ei, Frederic Joliot, cu Premiul Nobel pentru Chimie pe anul 1935; a fost membru de onoare străin al Academiei Române (m. 17 martie 1956).

-1919 – Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.

-1919 – Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.

-1920 – S-au încheiat Jocurile Olimpice de Vară de la Anvers, ediție la care a fluturat, pentru prima dată, steagul olimpic cu cinci cercuri, proiectat, în 1913, de către Pierre de Coubertin.

-1940 – În peștera de la Lascaux, Franța, sunt descoperite picturi rupestre preistorice.

-1944 – La Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. 

-1949 – Theodor Heuss este ales ca primul președinte al Republicii Federale Germania.

-1953 – John Fitzgerald Kennedy se căsătorește cu Jacqueline Lee Bouvier la biserica St. Mary din Newport, Rhode Island.

-1958 – Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.

-1959 – S-a lansat misiunea sovietică Luna 2”, prima navă care a atins suprafața lunară.

-1990 – La Moscova s-au încheiat discuțiile în format 2+4, în cadrul cărora puterile aliate” în cel de-Al Doilea Război Mondial au renunțat la drepturile speciale instituite după capitularea necondiționată a Germaniei.

-2007 – IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

-2003 – A încetat din viaţă Johnny Cash, cântăreţ de muzică country; de-a lungul a 50 de ani de carieră, a înregistrat peste 400 de albume (n. 26 februarie 1932).

-2013 – NASA anunță că Voyager 1”  a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar.

Foto: Octavian Dobrișan

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
„Poezia, pepenii roșii și eternitatea”, la Aman

Închide