Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 16 noiembrie 2018

Published

on

Vineri, 16 noiembrie

Zile trecute – 319

 

 

 

 

 

Zile rămase – 46

Soarele răsare – 07.13

 

 

 

 

Soarele apune – 16.47

Zodia – Scorpion

 

 

 

Calendar ortodox – Sf. Ap. și Evanghelist Matei

 

 

 

Calendar catolic – Ss. Margareta a Scoției, regină*; Gertruda, fc.*

 

 

 

Ziua Internațională pentru Toleranță. Este marcată în fiecare an, la 16 noiembrie, cu scopul de a îndemna omenirea la înțelegere și respect reciproc, dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violență și ură. A fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat „Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986, care definește termenul de toleranță ca fiind respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a manierelor de exprimare, a calității noastre de ființe umane.

 

Ziua Transporturilor Militare. La 16 noiembrie 1880, cu ocazia înfiinţării celui de-al doilea batalion de geniu, în cadrul unităţilor de acest tip a fost inclusă şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata română. 

 

 

 

 

-1364 – Începutul domniei lui Vladislav Vlaicu în Țara Românească.

-1485 – Lupta de la Cătlăbuga; Ștefan cel Mare îi învinge pe otomani.

-1816- S-a născut poetul Andrei Mureşanu, unul dintre fruntaşii Revoluţiei române de la 1848, autorul poemului „Deşteaptă-te, române!”, devenit dupa 1989 imnul naţional al României (d. 12 octombrie 1863).

-1849 – Un tribunal rus l-a condamnat pe Fiodor Dostoievski la moarte pentru activități anti-guvernamentale; execuția lui a fost anulată în ultimul moment, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia.

-1855 – Exploratorul britanic David Livingstone este primul european care ajunge la cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya).

-1878 – S-a constituit la Sibiu, Reuniunea Română de Muzică sub conducerea cărturarului Zaharia Boiu.

-1881 – La București a fost înființată Facultatea de Teologie ortodoxă.

-1885 – George Eastman, fondator al companiei Kodak, a inventat în SUA pelicula de nitroceluloză pentru a imprima imagini.

-1907 – După ce cu doi ani în urmă nu au reușit să constituie un stat al SUA, cele cinci triburi civilizate s-au unit cu teritoriul Oklahoma și au format al 46-lea stat al Uniunii.

-1916 – Primul Război Mondial: „Bătalia pentru București”, cea mai mare operațiune militară a armatei române din anul 1916, condusă de generalul Constantin Prezan, prin care se încerca apărarea Capitalei.

-1920 – S-a încheiat revoluția din Rusia, începută în primăvara anului 1918.

-1938 – Chimistul elvețian Albert Hofmann a sintetizat pentru prima oară drogul halucinogen LSD în laboratoarele Sandoz  din Basel, Elveția.

-1945 – Constituirea UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. La data de 16 noiembrie 1945  reprezentanții a 44 de state participante la Conferința de la Londra au semnat Actul constitutiv al UNESCO; a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 1946.

-1957 – Începe la Moscova, consfătuirea reprezentanților partidelor comuniste din 64 de țări. Se adoptă o declarație care condamnă „revizionismul” în general, iar în mod special „revizionismul” iugoslav.

-1960- A încetat din viaţă actorul Clark Gable, cel ce a rămas în istoria cinematografului mondial prin interpretarea rolului Rhett Butler din filmul „Pe aripile vântului” (n. 1 februarie 1901).

-1965 – Sovieticii lansează de la baza Baikonur din Kazakhstan, sonda spațială „Venera III”.

-1979 – S-a dat în folosință, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București, între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea.

-1988 – A fost adoptată Declarația de suveranitate a Republicii Estonia, prin care se recunoștea supremația legilor estoniene asupra celor unionale.

-1988 – Benazir Bhutto este aleasă în funcția de prim-ministru al Pakistanului, pe care a deținut-o în legislaturile 1988-1990 și 1993-1996, fiind prima conducătoare politică a unei țări musulmane.

-2000 – Bill Clinton este primul președinte american care vizitează Vietnamul.

-2001 – Este lansat primul film Harry Potter: „Harry Potter și piatra filozofală”. De la lansarea primului volum, „Harry Potter și piatra filozofală”, în 1997, cărțile au câștigat o imensă popularitate și un succes comercial în întreaga lume. Toate cele șapte volume s-au vândut în peste 450 milioane de exemplare, fiind traduse în peste 63 de limbi. A șaptea și ultima carte din seria Harry Potter, „Harry Potter și Talismanele Morții”,  a fost lansată pe data de 21 iulie 2007. Editorii au anunțat un record de 12 milioane de exemplare vândute în Statele Unite ale Americii, pentru prima ediție.

-2014 – Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Klaus Iohannis a obținut 54,43% din voturi la turul doi al alegerilor prezidențiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,56% dintre alegatorii care s-au prezentat la urne.

-2004 – Consilierul prezidenţial american pentru securitate, Condoleezza Rice, a fost numită oficial în funcţia de secretar de Stat, în locul lui Colin Powell.

 

 

 

 

 

 

Foto: Octavian Dobrișan

 

    

ULTIMA ORĂ

Regional11 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional11 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport11 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional11 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional12 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional12 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional12 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON