Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 31 iulie 2019

Published

on

Miercuri, 31 iulie

Zile trecute – 211

Zile rămase – 154

Soarele răsare – 06.02

Soarele apune – 20.42

Zodia – Leu

Calendar ortodox – Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Calendar catolic – Sf. Ignațiu de Loyola, pr.**

-1009 – Pietro Boccapecora devine Papa Sergiu al IV-lea, al 142-lea papă, succedându-i Papei Ioan al XVIII-lea.

-1227 – Începe creştinarea cumanilor şi brodnicilor. Botezul are loc în prezenţa arhiepiscopului de Strigoniu, legat apostolic, a trei episcopi şi a principelui de coroană al Ungariei, viitorul rege Bela al IV-lea.

-1431 – Prima atestare internă a orașului Piatra Neamț. 

-1498 – Cristofor Columb descoperă o insulă pe care o numeşte Trinidad, în cinstea Sfintei Treimi.

-1718 – S-a născut John Canton, om de ştiinţă britanic, realizatorul primilor magneţi artificiali.

-1784 – Moartea, la Paris, a lui Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres), filozof materialist, fondator şi redactor al „Enciclopediei”.

-1800 – S-a născut chimistul german Friedriech Wohler care a descoperit carbidul, utilizat în construcţii şi, ulterior, acetilenă – derivată din reacţia acestuia cu apa.

-1886 – Moartea compozitorului şi pianistului maghiar Franz Liszt (n. 22 octombrie 1811).

-1912 – S-a născut profesorul canadian Milton Friedman a cărui teorie monetaristă se arată împotriva impozitelor pe venituri şi a veniturilor garantate.

-1914 – S-a născut Louis de Funès (născut Louis Germain David de Funès de Galarza),  actor francez de teatru și film (d. 27 ianuarie 1983).

-1919 – A doua renunțare la tron a Prințului Carol al României (revenit la 20 februarie 1920).  

-1936 – Comitetul Olimpic Internațional anunță că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfășura la Tokyo. Totuși, jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.

-1938 – Se semnează, la Salonic, un acord între Înţelegerea Balcanică şi Bulgaria prin care părţile se angajează să nu recurgă la forţă în relaţiile dintre ele.

-1938 – S-a născut actorul Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj şi a apărut în 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: „Secretul lui Bachus”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Ministerul comediei”, „Grăbeşte-te încet”. A murit la 15 septembrie 2009.

-1944 – S-a născut Geraldine Chaplin, actriţă americană, fiică a celebrului comic Chlarlie Chaplin.

-1944 – Scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupery se lansează într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane, avionul său este doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.

-1957 – A intrat în funcțiune primul reactor atomic românesc.

-1976 – NASA publică faimoasa fotografie „Fața de pe Marte”, făcută de Viking 1.

-2006 – Fidel Castro dă puterea în mâinile fratelui său, Raul Castro.

-2007 – A murit scriitorul francez de origine română Isidore Isou, fondatorul letrismului. Isidore Isou Goldstein a lansat letrismul – o teorie literară formalistă care consideră că esenţa poeziei constă în expresivitatea sunetelor îmbinate eufonic arbitrar – la sosirea sa la Paris, în 1946. La fel ca poeţii dadaişti, el a proclamat moartea poeziei cuvintelor şi a propus înlocuirea ei cu o poezie a literelor şi semnelor. („La dictature lettriste” (1946), „Introduction a une nouvelle poésie et a une nouvelle musique” (1946) şi „Essai sur la définition et le bouleversement total de la prose et du roman” (1950). (n. 29 ianuarie 1925).

-2009 – A murit actorul Jean-Paul Roussillon, societar de onoare al Comediei Franceze, recompensat cu un premiu César în anul 2009 pentru rolul din filmul „Un conte de Noël”, de Arnaud Desplechin. A mai jucat, printre altele, în „Pământ liber” (2007), de Christophe Malavoy, „În compania bărbaţilor” (2003), de Arnaud Desplechin, „Idolul” (2002), de Samantha Lang, şi „Mischka” (2002), de Jean-François Stévenin. (n. martie 1931).

-2009 – A încetat din viaţă Sorin Bottez, fost ministru al Informaţiilor Publice în guvernul CDR, deputat între anii 1990-1992 şi ambasador al României în perioada 1992-1994. (n. 2 iunie 1930).