Connect with us

Regional

Biblioteca exilului la Aman!

În toamna anului 2013, Biblioteca Aman anunța perfectarea a două proiecte de o importanță colosală pentru zestrea de carte deținută

Published

on

În toamna anului 2013, Biblioteca Aman anunța perfectarea a două proiecte de o importanță colosală pentru zestrea de carte deținută, precum și pentru viața academică și culturală a orașului. Printr-un gest lăudabil, academicienii Dan Berindei și Dinu C. Giurescu hotărau trimiterea bibliotecilor personale la Craiova, la biblioteca publică. Mii de cărți, documente și volume inedite, piese de mobilier și tablouri au ajuns la Biblioteca Aman, constituindu-se în ceea ce am noi am numit Biblioteca “Acad. Dan Berindei”, respectiv Biblioteca “Acad. Dinu C. Giurescu”. Istoria, relațiile internaționale și diplomația sunt domeniile cel mai bine reprezentate în cele două colecții de carte. Nu lipsesc publicistica și revuistica românească sau străină, dar și edițiile unicat ale unor volume de memorii și corespondență celebre.

Inițial, nimeni nu anticipa efectele pe care cele două donații de carte aveau să le producă.  Rând pe rând, alte colecții aveau să ajungă la Aman, dată fiind grija și priceperea dovedite în cazul primelor două impresionante biblioteci personale. Între timp, s-a reușit aducerea colecției de carte aparținându-i profesorului și istoricului V. Veliman, o serie impunătoare de cărți și documente despre cultura, civilizația și istoria otomane și turce. Iar în luna februarie a acestui an (2016), urmare a întrevederii dintre managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică, și acad. Basarab Nicolescu, s-a decis transferarea a mii de volume, carti-document, afise, fotografii, ziare si reviste către Biblioteca Aman. O colecție unică care nu se mai găsește în nicio bibliotecă publică sau privată din lume.

În cursul lunii iulie 2016, colecția de cărți și documente a părăsit Parisul pentru a ajunge la Craiova. Intenția noastră constă în realizarea unei biblioteci unice ca importanță și relevanță la nivel național – BIBLIOTECA  EXILULUI ROMANESC LA PARIS – BASARAB NICOLESCU. Având menirea de a grupa lucrări și volume, documente, poze și însemnări ale generației exilului stabilită în Franța începând cu mijlocul secolului trecut, biblioteca exilului se vrea o mărturie solidă, o frescă documentară a activității literare și științifice a iluștrilor scriitori români din afara granițelor, precum și un neprețuit instrument de cercetare pentru toți cei preocupați de creația, atmosfera, angoasele și memoria scriitorilor stabiliți în diferitele centre europene în răstimpul monopolizat de comunismul românesc.

Referindu-se la importanța cunoașterii culturii exilului românesc și, implicit, la colecția personală pe care o va inaugura la bibliotecă, în luna octombrie 2016, acad. Basarab Nicolescu a  declarat că era de mulți ani în căutarea unui “loc satisfăcător pentru a dona colecţia mea privind exilul românesc din Paris.

Ocazia ideală s-a prezentat în mod neaşteptat la sfârşitul anului trecut, cu ocazia colocviului centenarului naşterii lui Vintilă Horia, care a avut loc la Biblioteca Aman. I-am spus câteva cuvinte Domnului Lucian Dindirică despre preocuparea mea şi am văzut imediat că ochii i s-au aprins. A doua zi, mi-a spus că nu a dormit noaptea gândindu-se la ce i-am spus.

Printr-o sincronicitate interesantă, i-am mărturisit că nici eu nu dormisem. După o vizită a spaţiilor bibliotecii şi o discuţie aprofundată, hotărârea mea definitivă era luată. Apoi lucrurile au mers foarte rapid. Am fost impresionat de profesionalismul Domnului Director Lucian Dindirică şi al colegilor lui. Acest fapt îmi dă mari speranţe.

Donaţia mea ar putea constitui nucleul unui viitor Muzeu al Exilului Românesc, extrem de necesar culturii române. Craiova reuneşte toate condiţiile pentru realizarea unui astfel de muzeu. Adevărul este că sunt îndrăgostit de Craiova, un oraş de mari potenţialităti culturale şi spirituale”.

În legătură cu evenimentul programat pentru luna octombrie a acestui an, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, a declarat că: “o Bibliotecă consacrată exilului este, fără doar și poate, o reușită. Un act reparatoriu pe care-l dedicăm memoriei scriitorilor exilului și un inestimabil inventar pe care-l punem la dispoziția cercetătorilor.

Episodul donării colecției acad. Basarab Nicolescu către biblioteca noastră este unul special pentru noi, domnia sa fiind plină de solicitudine și amabilitate, cu atât mai mult cu cât o asemenea inițiativă se realizează în premieră pentru țara noastră.

Ne propunem organizarea acestui spațiu în regim liber la raft, facilitarea accesului pentru cercetătorii și doctoranzii români fiind primul și cel mai important dintre proiectele noastre. Fără să fie legat organic de Craiova, academicianul Basarab Nicolescu a agreat ideea donării unei colecții inedite la Aman.

Explicația acestei opțiuni trebuie căutată, probabil, în condițiile  de care dispune Biblioteca Aman, grație sprijinului oferit de Consiliul Județean Dolj, și în vizibilitatea instituției noastre în rândul centrelor de cultură. Îi mulțumim pentru că a ales Craiova, Biblioteca Aman,  și îl asigurăm că biblioteca domniei sale va beneficia de un spațiu modern și decent, care sperăm că se va constitui într-un cadru de lucru plăcut și confortabil pentru toți cei care-i vor trece pragul.

Ne bucurăm să spunem că Exilul se întoarce acasă, la Aman!”.

Biblioteca va fi inaugurată în data de 18 octombrie în prezența donatorului, acad. Basarab Nicolescu, a oficialităților locale și a reprezentanților mediului universitar craiovean.

ULTIMA ORĂ

Sport11 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National11 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional11 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional11 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional12 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional12 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional12 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON