Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 10 septembrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

 

– Justiţie

* Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat pentru astăzi judecarea procesului Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, după ce a fost desfiinţată decizia de achitare

 

– Organizaţii

* În perioada 10-13 septembrie, va avea loc cea de a II-a ediţie a Consiliului Naţional al Tinerilor din România, eveniment organizat de Forumul Tinerilor din România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, având ca temă “Actualizarea cadrului legislativ românesc în domeniul tineretului”. Forumul Tinerilor din România este o federaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, ce reprezintă 164 de organizaţii de tineret din România (5 naţionale şi 159 locale)

 

– Economic

* În zilele de 10 şi 11 septembrie, la Romexpo se desfăşoară Zilele Parteneriatului Public-Privat, eveniment care îşi propune să reunească, în acelaşi spaţiu al dialogului, cei mai importanţi actori ai scenei Administraţiei Publice şi furnizori de bunuri şi servicii destinate instituţiilor publice

* Cea de-a 7-a ediţie a Conferinţei Internaţionale MECAHITECH – “7th International Conference on Innovations, Recent Trends and Challenges in Mechatronics, Mechanical Engineering and New High-Tech Products Development” – Hotel Minerva (10 şi 11 sep.)

 

– Mass-media, Publicitate

* Amsterdam: În perioada 10 – 15 septembrie, are loc evenimentul International Broadcasting Convention (IBC) 2015, care va găzdui peste 20 de companii din domenii precum cel Audiovizual, New Media sau Multimedia, în cadrul căruia Departamentul Economic şi Comercial al Ambasadei Statului Israel la Bucureşti va facilita oportunităţi de interacţiune şi de colaborare între reprezentanţii companiilor israeliene şi a celor din România prezente la eveniment.

 

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital New European String Chamber Orchestra – ora 17:00, la Ateneul Român. Dirijor și solist: Dmitry Sitkovetsky. Solist: Eugen Tichideleanu – laureat al Concursului Internațional „George Enescu” – ediția 2003
  • Concert „In memoriam Gheorghe Halmos“, susţinut de Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Yuri Temirkanov. Solistă: Elisabeth Leonskaja – pian
  • Concert al Cvartetului VOCES – ora 22:30, la Ateneul Român. Invitat: Andrei Licareț

* Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti organizează la Hanul Gabroveni expoziţia foto “NU PARCAŢI!” semnată de artistă poloneză Maja Demska. Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc astăzi, începând cu ora 18:00, la Sala Arcelor din Hanul Gabroveni – Str. Lipscani nr. 84-90. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio România Internaţional

* Găeşti, jud. Dâmbovița: Fundaţia Internaţională de Muzică “Gheorghe Zamfir” şi Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România, în parteneriat cu Primăria Găeşti, organizează, în perioada 10 – 13 septembrie, la, Festivalul Internaţional de Nai, ediţia a II-a. Evenimentul va cuprinde expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză. Vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară cât şi de peste hotare, respectiv membri marcanţi ai Academiei Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă

* Sibiu: Între 10 şi 12 septembrie se desfăşoară Festivalul Naţional „Sibiu – Capitala Muzicală” ediția a III-a care parte din Programul educaţional “Live Positive Life – Viaţa la pozitiv”, program aflat în organizarea Asociaţiei “Positive Life” Sibiu şi a Colegiului Tehnic “Independenţa” Sibiu

* Israel: De la ora 17:00, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Familia, organizează un eveniment multidisciplinar dedicat literaturii israeliene de limbă română și proiectelor cinematografice contemporane, intitulat “Literatura și cinematografia – punți culturale între România și Israel. La eveniment are loc lansarea cărții “O aventură estetică târzie cu Andrei Strihan” de Titus Vîjeu

* Toronto: Cel mai nou film al regizorului Radu Munteanu – “Un etaj mai jos” – a fost selecţionat pentru Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, care se va desfăşura în perioada 10 – 20 septembrie. “Un etaj mai jos” este produs de Multi Media Est, în coproducţie cu Les Films de l’Apres-midi (Franţa), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) şi Bleck Film & TV AB (Suedia)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet rus în adevăratul înţeles al cuvântului, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea la 10.IX.1709 şi moartea la 11.IV.1744. Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

 

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824)

 

– 1883, 10/23: Apare bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”; a publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu

 

– 1910: Yvonne Blondel-Cămărăşescu parcurge cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice – 105 ani

 

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet şi eseist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972)

 

– 1919: Puterile Aliate semnează, la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria; prin acest tratat se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

 

– 1930: Diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, este ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică română – 85 de ani

 

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994) – 85 de ani

 

– 1951: S-a născut compozitorul şi profesorul Adrian Pop

 

– 1955: S-a născut compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Mihai Pocorschi – 60 de ani

 

– 1958: S-a născut violonista Mihaela Martin. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1959

 

– 1964: Prima audiţie, în ţară, a poemului simfonic „Vox Maris” de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

– 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă (m. 2011)

 

– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător şi eseist; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1898)

 

– 1975: A murit Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (n. 1935, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 40 de ani

 

– 1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (n. 1883)

 

– 1989: În urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) se scufundă, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

 

– 1999: Inaugurarea, la Bucureşti, a primului Mall (în cartierul Vitan), de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante ş.a.

 

– 2000: A murit actorul Dem Rădulescu (n. 1931) – 15 ani. NOTĂ: Mai multe surse (http://www.biografii.famouswhy.ro/dem_radulescu/ şi http://www.romaniaonline.blogspot.ro/2011/11/cand-murit-dem-radulescu.html) dau ca dată a morţii 17 septembrie 2000

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Thesalonic: Comitetul Economic şi Social European organizează conferinţa cu tema “Evaluarea impactului observaţiilor conclusive ale Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CRPD)” – Hotel Capsis

 

– Skopje, Macedonia: Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene organizează un workshop pe tema modelării emisiilor din sectorul transportului rutier (10 şi 11 sep.)

 

– Londra: Simpozion anual al Asociaţiei Nucleare Mondiale (WNA) (10 – 11 sep.)

 

– Londra: La Chatham House are loc conferinţa Prinţului Ali Bin Al Hussein, candidat la preşedinţia FIFA, după demisia lui Sepp Blatter

 

– USA: Săptâmâna modei de la New York (10 – 16 sep.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului”, promovată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii; tema ediţiei din acest an este “Preventing Suicide: Reaching Out and Saving Lives“

 

– 1624: S-a născut medicul englez Thomas Sydenham, supranumit “Hippocrate al englezilor” (m. 1689)

 

– 1749: A murit Émilie de Breteuil (Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet), matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706)

 

– 1806: A murit filologul german Johann Christoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob (Mithridates sau lingvistică generală) (n. 1732)

 

– 1839: S-a născut Charles Sanders Peirce, filosof și logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism și, alături de William James, părintele semioticii moderne (m. 1914)

 

– 1883: A murit scriitorul belgian Hendrik Conscience, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (n. 1812)

 

– 1890: S-a născut designera franceză de origine italiană Elsa Schiaparelli, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din anii ’20-’30 ai secolului XX, după Coco Chanel (m. 1973) – 125 de ani

 

– 1890: S-a născut (la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar) Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (m. 1945) – 125 de ani

 

– 1892: S-a născut fizicianul american Arthur Holly Compton; contribuţii la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson (m. 1962)

 

– 1941: S-a născut Stephen Jay Gould, paleontolog şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (m. 2002)

 

– 1945: S-a născut Jose Feliciano, cântăreţ, chitarist şi compozitor portorican – 70 de ani

 

– 1960: S-a născut actorul britanic de film Colin Firth – 55 de ani

 

– 1974: Republica Guineea-Bissau își câștigă independența față de Portugalia

 

– 1975: A murit Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937 (n. 1892) – 40 de ani

 

– 1975: A murit dirijorul austriac Hans Swarowsky (n. 1899) – 40 de ani

 

– 1991: A murit Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (n. 1932)

 

– 1999: A murit tenorul spaniol Alfredo Kraus (n. 1927)

 

– 2011: A murit actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (n. 1923)

 

ULTIMA ORĂ

brown snake brown snake
Regional11 ore ago

Mehedinți: Jandarmii au interve­nit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri

Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un...

Regional11 ore ago

Autoritățile doljene urmează să preia Casa Memorială „Alexandru Macedonski” în vederea reabilitării

Autoritățile din județul Dolj își propun trecerea din domeniul privat al comunei Goiești în cel privat al județului a unei...

Regional11 ore ago

Expoziția omagială „Filarmonica Oltenia în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman” – 77 de ani de la înființare

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman prezintă cu mândrie Expoziția Omagială „Filarmonica Oltenia în Colecțiile Bibliotecii Județene”, marcând cei 77...

Regional11 ore ago

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză la podul feroviar peste râul Olt

Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare la podul de la Drăgănești Olt – Fărcașele vor impacta circulația trenurilor Compania Națională...

Regional12 ore ago

Campania „Detector pentru viață” debutează în județul Olt: 15 localități vor beneficia de echipamente de avertizare împotriva incendiilor și scăpărilor de gaze

Campania națională „Detector pentru Viață” a fost lansată și în județul Olt, aducând speranță și siguranță în comunitățile locale. Un...

Info Trafic12 ore ago

Infotrafic: Cinci transporturi agabaritice – restricţii de circulaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 17.04.2024, începând cu ora 20:00, la interval de 30 minute,...

Regional12 ore ago

Simularea Bacalaureatului: Procentul de prezență la proba la alegere a profilului și specializării, 66,12%

Astăzi, pe 17 aprilie 2024, elevii care au participat la simularea județeană a examenului național de Bacalaureat au susținut proba...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON