Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 18 octombrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Partide

* Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat

 

– Cultură

* Concertul „Cum să îl înţelegem pe Johann Sebastian Bach“ va fi susținut de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea“, dirijată de Andrei Iliescu şi va fi prezentat de muzicologul Cristina Sârbu, coordonatoarea proiectului „Clasic e fantastic“- ora 11:00

* Asociaţia Da’DeCe prezintă spectacolul de teatru pentru familii cu copii între 1 şi 3 ani, “Joc în verde”, ce are loc în zilele de 18 şi 25 octombrie, la Diverta Piaţa Română, de la ora 18:00. Spectacolul este regizat de Daniela Mişcov, iar interpreta unică, prietena jucăuşă a copiilor, este actriţa Ana Maria Caliţa

 

– S-a întâmplat într-o zi de 18 octombrie

* Acum 416 ani, avea loc Bătălia de la Şelimbăr; victorie a lui Mihai Viteazul asupra oştii conduse de principele Andrei Báthory, care îi aduce coroana Transilvaniei; învingătorul îşi va face intrarea triumfală în Alba Iulia la 21.X/1.XI.1599, când întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea sa (18/28)

* Se împlinesc 330 de ani de când Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei înte anii 1643 şi 1715, revocă Edictul de la Nantes (din 13.IV.1598); ca urmare, în Franţa se interzice exercitarea cultului protestant. La 13.IV.1598 regele francez Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610) a promulgat „Edictul de la Nantes” (oraş din vestul Franţei), prin care se garantau protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor şi care a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa

* Într-o zi de 18 octombrie, acum 134 de ani, era inaugurată lini ferată Buzău-Mărăşeşti, prima linie de cale ferată proiectată şi construită de ingineri români (lucrările au început în 1879) (18/30)

* În anul 1909, în perioada 18-31 octombrie, Hugues d’Eywo filma, la Bucureşti, pe hipodromul Băneasa, demonstraţiile aviatorului francez Louis Blériot (cel care a traversat primul Canalul Mânecii la bordul unui avion, la 25 iulie acelaşi an); este prima peliculă românescă cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate ulterior într-un montaj de actualităţi

* Acum 97 de ani apărea proclamaţia „Către naţiunea română”, în care se aduce la cunoştinţă opiniei publice constituirea Consiliului Naţional Român Central, ca unic for de conducere a românilor transilvăneni (Consiliul se va ocupa de pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1.XII.1918) (18/31)

* Se împlinesc 54 de ani de la semnarea „Cartei sociale a Consiliului Europei” (a intrat în vigoare în 1965; în aprilie 1996, Consiliul Europei a procedat la o revizuire a Cartei; semnată de România, în forma revizuită, la 14.V.1997)

* România şi Bolivia stabileau la această dată, acum 46 de ani, relaţii diplomatice la nivel de ambasadă

* Între 18 şi 19 octombrie, în anul 2003, avea loc referendumul naţional de modificare a Constituţiei postcomuniste a României (Legea fundamentală a ţării fusese aprobată prin referendumul naţional desfăşurat la 8.XII.1991)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Apostol şi Evanghelist Luca (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 

– Sf. Luca, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2015)

 

– 1839: S-a născut chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1916, la Viena)

 

– 1875: S-a născut George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), poet, prozator, dramaturg şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (m. 1928) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 19.X.1875 şi moartea la 25.V.1928

 

– 1907: S-a născut Mihail Sebastian (pseudonimul lui Iosef M. Hechter), dramaturg, prozator, eseist şi critic literar (m. 1945, într-un accident rutier)

 

– 1909: S-a născut Otto Ackermann, dirijor elveţian de origine română (m. 1960)

 

– 1923: S-a născut Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (m. 1985)

 

– 1926: A murit Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii (n. 1905)

 

– 1932: S-a născut dirijorul Carol Litvin

 

– 1933: S-a născut Coman Şova, poet, dramaturg şi gazetar

 

– 1938: S-a născut criticul literar C.[onstantin] Stănescu

 

– 1938: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Irina Borovski, pictor-scenograf şi grafician (m. 1986)

 

– 1940: S-a născut inginerul Sergiu I. Chiriacescu; contribuţii în domeniile: dinamica maşinilor (în special a maşinilor-unelte), analiza sistemelor dinamice, comportarea materialelor şi a elementelor de maşini la sarcini statice şi dinamice; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (m. 2010) – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut Horia Andreescu, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“, dirijor şef al Orchestrelor Radio (2000 – sept. 2010), director artistic şi dirijor al Formaţiilor Muzicale Radio (1992 – 2000), fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii din Bucureşti“ (din 1988), profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

 

– 1954: S-a născut artistul plastic Simion Moldovan

 

– 1962: S-a născut contrabasistul Ovidiu Bădilă (m. 2001)

 

– 1967: S-a născut Kelemen Hunor, politician de naţionalitate maghiară, preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România (din feb. 2011); viceprim-ministru, ministrul culturii în Guvernul Victor Ponta 3 (mar. – iul. 2014), ministrul culturii şi patrimoniului naţional (dec. 2009 – mai 2012); deputat UDMR (din 2000)

 

– 1967: S-a născut Ştefan Bănică, cântăreţ, prezentator TV şi actor de teatru şi film

 

– 1980: A murit Teodor Mazilu, dramaturg, prozator şi poet (n. 1930) – 35 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morţii 19.X.1980

 

– 1983: A murit Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (n. 1939). NOTĂ: Site-urile http://www.zi-de-zi.ro/romulus-guga-comemorat-la-rastolita şi http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=65611 menţionează ca dată a morţii 17 octombrie 1983

 

– 2002: A murit lingvistul Iancu Fischer, profesor la Catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti; membru fondator şi, ulterior, preşedinte al Societăţii de Studii Clasice din România (n. 1923)

 

– 2003: A murit pictorul Mihai Cismaru (n. 1943)

 

– 2005, 18/19: A murit poetul Ion Stratan; s-a numărat printre fondatorii şi protagoniştii „Cenaclului de luni” (n. 1955) – 10 ani

 

– 2007: A murit regizorul de film de animaţie Olimp Vărăşteanu (n. 1929)

 

– 2009: A murit Ion Cojar, regizor de teatru şi profesor (considerat fondatorul şcolii româneşti de metodă în arta actorului) (n. 1931)

 

– 2011: A murit Paul Everac (pseudonimul lui Petre Constantinescu), dramaturg şi prozator; autor de scenarii radiofonice şi de televiziune, publicist; director general al Societăţii Române de Televiziune (ian. 1993 – ian. 1994) (n. 1924)

 

– 2013: A murit polonista şi traducătoarea Olga Zaicik (n. 1921)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Elveția: Alegeri parlamentare

 

– Donetsk, Ucraina: Alegeri locale

 

– Cetatea Vaticanului: Canonizarea fericiţilor Vicențiu Grossi, preot diecezan, fondatorul Institutului ”Fiicele Oratoriului”, Maria a Neprihănitei Zămisliri, călugăriță, din congregația ”Surorile Societății Sfintei Cruci” și părinții Sfintei Tereza a Pruncului Isus, soții laici Ludovic Martin și Maria Zelia Guerin. Primul cuplu canonizat împreună, Louis și Zelie Martin vor fi proclamaţi sfinți în timpul Sinodului Episcopilor dedicat familiei (4 – 25 oct.), de ziua Mondială a Misionarilor

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Monitorizării Calităţii Apei”, eveniment menit să conştientizeze şi să stimuleze interesul cetăţenilor pentru importanţa apei curate; marcată pentru prima dată în România în anul 2004

 

– „Ziua Mondială a Misionarilor”, celebrată de Biserica Romano-Catolică în penultima duminică a lunii octombrie

 

– „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, adoptată în anul 2007 de Comisia Europeană

 

– 1569: S-a născut Giambattista Marino (sau Marini), poet baroc italian, creator al mișcării artistice cunoscută inițial ca Marinism și ulterior, prin extindere la o mișcare literară ce a acoperit o bună parte a secolului al XVII-lea italian, ca Secentismo (m. 1625)

 

– 1634: S-a născut pictorul italian Luca Giordano (m. 1705)

 

– 1678: A murit pictorul flamand Jacob Jordaens (n. 1593)

 

– 1697: S-a născut pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (m. 1768). NOTĂ: Site-ul http://www.canalettogallery.org/biography.html dă ca dată a naşterii 28 octombrie 1697

 

– 1706: S-a născut compozitorul italian Baldassare Galuppi (m. 1785)

 

– 1777: S-a născut scriitorul german Heinrich von Kleist, întemeietor al nuvelei germane moderne (m. 1811)

 

– 1799: S-a născut chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul (m. 1868)

 

– 1859: S-a născut filosoful şi scriitorul francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1927 (m. 1941)

 

– 1893: A murit compozitorul francez Charles Gounod; devenit celebru datorită operei sale “Faust” (n. 1818)

 

– 1919: S-a născut soprana americană Camilla Williams (m. 2012)

 

– 1920: S-a născut actriţa greacă de film Melina Mercouri, devenită proeminent om politic socialist (m. 1994) – 95 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1923, iar Enciclopedia britanică, 1925

 

– 1926: S-a născut actorul de film de origine poloneză Klaus Kinski (m. 1991)

 

– 1926: S-a născut Chuck Berry, cântăreț, compozitor şi chitarist american

 

– 1931: A murit inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (1882, New York) (n. 1847)

 

– 1933: S-a născut compozitorul francez Jacques Charpentier

 

– 1934: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană de origine suedeză Inger Stevens (m. 1970)

 

– 1939: S-a născut poetul norvegian Jan Erik Vold

 

– 1945: A fost creată Agenţia Poloneză de Presă (PAP) – 70 de ani

 

– 1955: A murit José Ortega Y Gasset, filosof idealist şi eseist spaniol (n. 1883) – 60 de ani

 

– 1956: S-a născut Martina Navratilova, jucătoare americană de tenis, de origine cehă, de nouă ori câştigătoare a turneului de la Wimbledon

 

– 1960: S-a născut Jean-Claude Van Damme (numele real: Jean-Claude Camille François Van Varenberg), expert în arte marţiale, actor de film şi regizor belgian – 55 de ani

 

– 1973: A murit Leo Strauss, filosof american de origine germană (n. 1899)

 

– 1976: A murit soprana franceză Janine Micheau (n. 1914)

 

– 1984: A murit Henri Michaux, poet, scriitor și pictor francez de origine belgiană, adesea considerat ca adept al curentului suprarealist, cunoscut pentru individualismul său (n. 1899). NOTĂ: Unele surse (http://www.answers.com/topic/henri-michaux, http://www.scribd.com/doc/232262223/telecharger-henri-michaux-pdf-gratuit) dau ca dată a morţii 19 octombrie 1984

 

– 1987: S-a născut actorul, cântăreţul şi dansatorul american Zac Efron

 

ULTIMA ORĂ

International39 de minute ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National45 de minute ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional56 de minute ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regionalo oră ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regionalo oră ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional2 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional2 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON