Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 20 decembrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– S-a întâmplat într-o zi de 19 decembrie

* Acum 774 de ani (1241), termenul de „parlament” a fost utilizat în premieră într-un document regal oficial prin care era convocat Consiliul regal al lui Henric al III-lea al Marii Britanii, care a condus Anglia din 1216 şi până în 16 noiembrie 1272, când a murit. Astăzi, Parlamentul este un organ legislativ din unele ţări, compus din una sau din două Camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice, aleşi total sau parţial, prin votul cetăţenilor. Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi, un an mai târziu, în Moldova a reprezentat fundamentul instituţiei parlamentare în Principatele Romane. Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 a modificat şi lărgit principiul de reprezentare naţională, iar prin Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864, s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat drept cea de-a doua Cameră. Declaraţia de independenţă a României, din 9 mai 1877, şi actele de unire de la sfârşitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne

* În urmă cu 143 de ani (1872), apărea Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române (19/31)

* Acum 103 ani (1912/1913), a avut loc cel de-al patrulea recensământ în România (7.248.061 de locuitori). Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensământ s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, la 5 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011 (19.XII/1.I)

* În urmă cu 78 de ani (1937), la Radiodifuziunea Română era inaugurată emisiunea „Ora militară”

* Acum 31 de ani (1984), a fost semnată Declaraţia chino-britanică pe baza căreia colonia britanică Hong Kong urma să revină oficial, la 1.VII.1997, sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special (Anglia a obţinut insula Hong Kong prin Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, încheiat la 29.VIII.1842)

* Patriarhia Română emitea, în urmă cu 23 de ani (1992), un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002). În urma Păcii de la Bucureşti (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse

* Şi tot într-o zi de 19 decembrie, acum 18 ani (1997), a avut loc premiera filmului „Titanic” (în regia lui James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme, situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, pelicula obţinând 11 premii Oscar

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1885: S-a născut teologul de mare erudiţie Ioan Gh. Savin; a desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti); prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă română; a fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (m. 1973) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut pictorul Ioan Sima (m. 1985)

 

– 1904: S-a născut Vasile Jianu, compozitor, flautist şi profesor; fondator al şcolii moderne de flaut (m. 1968). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 11 decembrie 1904

 

– 1927: S-a născut Emilian Ursu, compozitor, dirijor, ofiţer şi profesor. NOTĂ: Site-ul http://www.ucmr.org.ro/listMembri.asp?CodP=225&TipPag=comp dă ca dată a naşterii 19 februarie 1927

 

– 1927: S-a născut Ramon Tavernier, compozitor, aranjor-orchestrator şi pianist român de origine franceză, personalitate importantă a muzicii uşoare, compunând peste 300 de melodii; este primul care a folosit instrumente muzicale populare în muzica ușoară și jazz; înainte de Revoluţia din 1989 a folosit pseudonimul Constantin Alexandru

 

– 1968: A murit Tiberiu Brediceanu, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (n. 1877)

 

– 1978: A murit medicul Florica Bagdasar, fondatoare a specialităţilor de Sănătate Mintală şi a Neuropshiatriei Copilului şi Adolescentului în România; prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătăţii (1946-1948) şi singura femeie care a reprezentat România dupǎ cel de-al II-lea rǎzboi mondial în delegaţia la Conferinţa de pace din 1946 de la Paris (n. 1901, într-o familie de macedoromâni, în Bitolia-Monastir din Macedonia)

 

– 1986: A murit medicul Petre Vancea, personalitate a oftalmologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

 

– 1989: A murit scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret (n. 1914)

 

– 1992: A murit cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, stabilită, din 1969, în S.U.A. (n. 1923)

 

– 2011: A murit eseista, prozatoarea şi traducătoarea Mariana Şora; între anii 1939 şi 1948 trăieşte în Franţa, apoi se întoarce în România; din 1977 se stabileşte la München (n. 1917, la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului)

 

– 2013: A murit actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (n. 1940). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 8.IX.1941

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Manchester, New Hampshire, SUA: Cea de-a treia dezbatere televizată între candidaţii democraţi la Casa Albă

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1741: A murit Vitus (Jonassen) Bering, navigator şi explorator danez în serviciul Rusiei; a condus primele expediţii în Peninsula Kamceatka; traversând marea şi strâmtoarea care azi îi poartă numele, a ajuns până la ţărmul de nord-vest al Peninsulei Alaska (n. 1681)

 

– 1848: A murit scriitoarea engleză Emily Brontë (n. 1818)

 

– 1851: A murit pictorul şi gravorul britanic peisagist Joseph William Turner, precursor al impresionismului (n. 1775)

 

– 1852: S-a născut Albert (Abraham) Michelson, astronom şi fizician american de origine germană; cercetări asupra vitezei luminii, care au stat la baza teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1907 (m. 1931)

 

– 1861: S-a născut Italo Svevo (pseudonimul literar al lui Ettore Schmitz) scriitor și dramaturg italian (m. 1928)

 

– 1903: S-a născut geneticianul american George Snell; a descoperit factorii ereditari care reglează posibilitatea efectuării homogrefelor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1980, împreună cu conaţionalul său Baruj Benacerraf şi cu francezul Jean Dausset (m. 1996)

 

– 1906: S-a născut (în Ucraina) Leonid I.(lici) Brejnev, om politic sovietic; prim-secretar (1964-1966) şi secretar general (1966-1982) al CC al PCUS; şef al statului sovietic (1960-1964; 1977-1982); a organizat înăbuşirea „Primăverii de la Praga” (1968) şi a elaborat doctrina „suveranităţii limitate”; pe plan intern a promovat o linie politică rigidă (m. 1982)

 

– 1910: S-a născut Jean Genet, romancier şi dramaturg francez (m. 1986) – 105 ani

 

– 1914: S-a născut Melvin „Mel” Shaw (nume real: Melvin Schwartzman), producător de desene animate, designer de personaje, scenarist şi regizor american; a contribuit la realizarea unor filme-cult de animaţie precum „Bambi”, „Regele Leu”, „Fantasia” (m. 2012)

 

– 1915: S-a născut şansonetista franceză Édith Piaf (pseudonimul lui Edith Gassion) (m. 1963) – 100 de ani

 

– 1915: A murit Alois Alzheimer, psihiatru şi neuropatolog german; a descris pentru prima dată o formă de demenţă degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer (n. 1864) – 100 de ani

 

– 1918: S-a născut producătorul american de televiziune Lee Rich; cunoscut pentru câteva seriale de succes („Dallas”, „The Waltons”, „The Blue Knight”, „Eight Is Enough”, „Flamingo Road”) şi pentru filmul de televiziune „Sybil” (1976) (m. 2012)

 

– 1924: S-a născut romancierul şi eseistul francez Michel Tournier

 

– 1925: S-a născut compozitorul, scriitorul şi pictorul american Robert B. Sherman; a compus, împreună cu fratele său, Richard; multe dintre melodiile semnate de ei au fost incluse pe coloanele sonore ale unor filme clasice produse de studiourile Walt Disney, precum „Mary Poppins” şi „Cartea Junglei” (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1944: S-a născut clavecinistul şi dirijorul francez de origine americană William Christie

 

– 1944: S-a născut chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor 60 – 70 „Ten Years After” (m. 2013)

 

– 1946: A murit fizicianul şi inventatorul francez Paul Langevin; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (n. 1872)

 

– 1953: A murit Robert Andrews Millikan, fizician american, specialist în fizica experimentală; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1923 pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric (n. 1868)

– 1958: S-a născut violoncelistul britanic Steven Isserlis

 

– 1961: S-a născut Eric Allin Cornell, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2001, alături de Wolfgang Ketterle, Carl E. Wieman, pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini şi pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăţilor condesatelor

 

– 1996: A murit actorul italian de film Marcello Mastroianni (n. 1924)

 

– 2004: A murit cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (n. 1922)

ULTIMA ORĂ

International5 minute ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National46 de minute ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National50 de minute ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National57 de minute ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
Nationalo oră ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regionalo oră ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regionalo oră ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON