Connect with us

Evenimente

Calendarul zilei 30 ianuarie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Uniunea Europeană

* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează dezbaterea „Cerul Unic European: un spațiu aerian eficient și performant” – ora 10:30, la Sala de conferințe a Biroului din Str. Vasile Lascăr nr. 31, etaj 1. Acest eveniment aduce în dezbatere propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului pentru punerea în aplicare a Cerului Unic European (2013/0186 (COD)), prin implicarea principalelor instituții și organizații din domeniul aviatic din România și alte state membre ale UE într-un dialog direct cu raportorul Parlamentului European pentru această Propunere de Regulament, Marian-Jean Marinescu, membru al Comisiei pentru Transport și Turism din cadrul Parlamentului European, vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat)

 

– Ministere

* Are loc lansarea modelului de intervenţie „Oportunităţi pentru Adolescenţi”, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Sectorului 4, şi cu Asociaţia ALIAT. Conferinţa de presă va fi susţinută de primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF în România, Cosmin Cristian, secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului şi de Bogdan Glodeanu, director executiv al ALIAT – ora 11:00, la Centrul de resurse pentru adolescenți din Şos. Berceni nr. 12A, et. 2, sector 4

 

– Partide

* De la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, are loc reuniunea Colegiului Director Național al PDL, la sala Grupului Parlamentar al PDL, et. 1M

* În zilele de 30 şi 31 ianuarie are loc reuniunea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD

 

– Justiţie

* Tribunalul Constanţa judecă un nou termen în procesul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt judecaţi pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă, termen la care vor fi citaţi Sandu Anghel şi fiul acestuia, Florin Anghel

 

– Economic

* Începând de astăzi, emisiunea de mărci poștale „Regalitatea în România” realizată cu sprijinul Casei Regale a României va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară

 

– Învăţământ, Cercetare

* Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, instituţia care gestionează programul Erasmus+ în România organizează o conferinţă de presă informală – ora 17:00

* Craiova: Cu prilejul aniversării a nouă ani de la înfiinţarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj (1 feb.) astăzi va fi lansat un nou program educațional iniţiat de CJRAE Dolj – „Tonomatul de vacanță” – ora 11:00, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj, Sala de formare (etajul al III-lea)

 

– Mass-Media, Publicitate

* Sub titlul „At the Margins of History. The Agrarian Question în Southeast Europe”, numărul 19/ 2014 al revistei de antropologie „Martor”, având amploarea unui volum colectiv, menit să umple golul ştiinţific în ce priveşte problema agrară în Europa de Sud-Est va fi lansat, astăzi, începând cu ora 18:30, la librăria Bastilia din Piaţa Romană. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm

 

– Cultură

* Soprana Elena Moşuc va interpreta rolul „Norma”, creaţia lui Vincenzo Bellini, în concertul susţinut împreună cu Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare – ora 19:00, la Sala Radio

* Muzeul Municipiului Bucureşti continuă seria expoziţională intitulată „Vindecări Miraculoase” cu vernisajul expoziţiei dedicată pictorului Rudolf Schweitzer Cumpăna, de la a cărui moarte se împlinesc 40 de ani – ora 12:00, la Palatul Suțu (30 ian.– 31 mar.)

* Cu ocazia zilei Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” şi zilei de naștere a dramaturgului Ion Luca Caragiale, maestrul spiritual al universității (30 ianuarie 1852), UNATC „I. L. Caragiale” prezintă un eveniment dedicat atât teatrului cât și filmului – ora 16:00, în Sala Ileana Berlogea, Str. Matei Voievod, nr. 75-77

* Două albume de acţiune „Castelul din Carpaţi” şi „Poveşti” vor fi lansate la librăria Anthony Frost din Bucureşti, începând cu ora 18:00. La eveniment vor participa istoricul Adrian Cioroianu, Victor Antonescu şi Valentin Tănase, lansarea urmând a fi moderată de către ilustratorul celor două albume, Şerban Andreescu. Albumul „Castelul din Carpaţi” este o adaptare a romanului omonim de Jules Verne şi face parte din literatura de anticipaţie a scriitorului. Adaptarea romanului într-un album al editurii Adenium este semnată de Adriana Nazarciuc şi Liviu Antonesei. „Poveşti” reprezintă o adaptare după Ion Creangă, care vine în întâmpinarea tinerilor şi copiilor în descoperirea poveştilor copilăriei. Scenariul este scris de Adriana Nazarciuc şi Liviu Antonesei

* Lansarea cărții „Fascinația Diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog”, de Vintilă Mihăilescu, are loc astăzi, de la ora 18:00, în Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român. Alături de Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative, la evenimentul de lansare vor vorbi Alfred Dumitrescu – psihanalist, Lazăr Vlăsceanu – profesor, șef al Catedrei de Sociologie a Universității București, precum și Vasile Dem. Zamfirescu – psihanalist și profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București și director general al Editurii Trei. Discuțiile vor fi moderate de Victor Popescu, redactor la Editura Trei

* Are loc vernisajul expoziției „Poveştile Inorogului – Daniel Djamo”. Curator: Daria Ghiu – ora 19:00, la Victoria Art Center, Cal. Victoriei 12 C, lângă Biserica Zlătari

* Are loc premiera oficială a spectacolului „La vita e bella”, de Radu F. Alexandru, în regia lui Vlad Cristache – ora 19:30, la Teatrul de Comedie, Sala Studio

* Sibiu: În zilele de 30 şi 31 ianuarie, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu(TNRS) prezintă spectacolul „Zbang – A Musical Abba Fantasy” produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu în colaborare cu TNRS – ora 19:00, în sala mare a teatrului

* Germania: „Să mori de dragoste rănită”, de Iulia Rugină, „Cai putere”, de Daniel Sandu, şi „O lume nouă”, de Luiza Pârvu se numără printre peliculele care vor fi proiectate, astăzi, la cinematograful FSK Kino din Berlin, într-un eveniment intitulat „Lunga noapte a scurtmetrajului românesc” şi iniţiat în anul 2014 de Institutul Cultural Român Berlin. Proiecţiile vor avea loc în prezenţa regizorilor Mihai Sofronea, Andrei Tănase şi Octav Chelaru, care vor participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri

* Franţa: Astăzi începe a 37-a ediție a Festivalului Internaţional de Film de Scurt Metraj de la Clermont Ferrand, evenimentul dedicat în exclusivitate filmului scurt. Scurtmetrajul Sthorzina scris și regizat de Dan Radu Mihai a fost selecţionat în cadrul competiției internaționale a Festivalului și este singura prezență românească în competiție la actuala ediție a Festivalului

* Ungaria: De la ora 12:30, Institutul Cultural Român Budapesta prezintă în sala de conferinţe a Colegiului „Eötvös József” din Budapesta documentarul artistic „Duo pentru Paoloncel şi Petronom”. Filmul redă întâlnirea şi prietenia dintre Paul Celan şi Petre Solomon, parafată în perioada „bucureşteană” a lui Celan (1945-1947). Prima consemnare a numelui Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel, născut la Cernăuţi, la 23 noiembrie 1920) apare în 2 mai 1947, la Bucureşti, când săptămânalul „Contemporanul” publica în traducerea românească a lui Petre Solomon poemul „Tangoul morţii”, a cărui versiune originală în limba germană avea să vadă pentru prima dată lumina tiparului la Viena, în 1948

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 

– Cei trei sfinţi mari ierarhi şi dascăli: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 

– „Ziua Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti”, sărbătorită anual, la 30 ianuarie, data naşterii lui Ion Luca Caragiale (1852-1912); ziua este marcată din anul 2002, la inţiativa Senatului UNATC

 

– 1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii. Tipărirea voluminoasei cărţi de 246 de foi, a durat nouă luni. La baza acestei ediţii a Tetraevangheliarului au stat vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, unde funcţiona şi prima şcoală din România

 

– 1808: S-a născut traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a; opera lui – cărţi didactice şi traduceri literare, precedate de interesante prefeţe – trădează în autorul ei un remarcabil pedagog (m. 1857)

 

– 1840: A apărut (până în iunie acelaşi an), la Iaşi, revista „Dacia literară”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu; în „Introducţia program”, datată „30 ghenarie 1840”, Kogălniceanu condamna imitaţiile sterile şi mania traducerilor, arătând că esenţială este promovarea directivei naţionale şi populare în literatură; revista, care îşi propunea „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, a marcat un moment important în cristalizarea ideologiei paşoptiste, în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale – 175 de ani

 

– 1852: S-a născut Ion Luca Caragiale, dramaturg şi prozator; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1912, la Berlin/Germania). NOTĂ: Unele surse (http://istoria.md/articol/576/Ion_Luca_Caragiale,_biografie) menţionează ca dată a naşterii 1 februarie 1852

 

– 1857: A murit traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu (n. 1808)

 

– 1867: S-a născut generalul Scarlat Panaitescu; lucrări privind cartografia şi fortificaţiile, precum şi rolul României în primul război mondial; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1938)

 

– 1875: S-a născut economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950 (m. 1951, în închisoarea de la Sighet) – 140 de ani

 

– 1885: S-a născut episcopul greco-catolic Iuliu Hossu; a făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România; a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român; membru de onoare al Academiei Române din 1945; la 28.X.1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele; transferat apoi la Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighetul Marmaţiei; în 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii (m. 1970) – 130 de ani

 

– 1892: S-a născut Grigore Gafencu, avocat, diplomat, publicist şi om politic naţional-ţărănist; ca ministru de externe (1938-1940), a încercat să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine; stabilit în Elveţia, în 1941, a susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist; condamnat în contumacie (în lipsă) în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947 (m. 1957)

 

– 1897: A murit Constantin Gogu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii Societăţii Române de Ştiinţe, al cărei prim preşedinte a fost în 1897; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1854)

 

– 1923: S-a născut Tia Peltz, pictoriţă şi graficiană; fiica scriitorului Isac Peltz (m. 1999)

 

– 1926: A murit (la Port Said, Egipt) prozatoarea Bucura Dumbravă (pseudonimul lui Fany Seculici); stabilită cu familia în România la vârsta de cinci ani, se va ataşa de cultura şi tradiţiile noii ţări; pasionată excursionistă (prima femeie care ajunge la Vârful Omu din Bucegi), organizează, împreună cu Simion Mehedinţi, turismul în Carpaţi (n. 1868, la Bratislava/Slovacia)

 

– 1932: S-a născut Dinu Săraru, romancier, dramaturg, eseist, jurnalist (carieră jurnalistică timpurie la Radiodifuziunea Română – între anii 1950 şi 1960 a lucrat ca reporter la Redacţia Culturală; bogată activitate de cronicar teatral)

 

– 1936: S-a născut Ştefan Stoenescu, filolog, eseist şi traducător (în şi din limba engleză); în 1987 părăseşte România şi se stabileşte în SUA, unde îşi continuă activitatea în mediile universitare

 

– 1940: S-a născut actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (m. 2013) – 75 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.mediafax.ro/cultura-media/nae-lazarescu-a-murit-actorul-avea-72-de-ani-11793432 şi http://www.realitatea.net/nae-lazarescu-a-murit_1343440.html) dau naşterea la 8 septembrie 1941

 

– 1941: A murit preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel; este considerat cel mai de seamă folclorist din Oltenia; în timpul vieţii a publicat doar o parte neînsemnată din materialul cules, restul apărând postum (n. 1869)

 

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

 

– 1949: S-a născut actorul Ştefan Velniciuc

 

– 1952: S-a născut violonista de origine evreiască Silvia Marcovici; în 1976 a emigrat în Israel şi a dobândit cetăţenia israeliană, în prezent ea locuind în Franţa

 

– 1957: A murit Grigore Gafencu, personalitate de prim rang a diplomaţiei româneşti, direct implicat în negocieri cu consecinţe de lungă durată pentru întreaga regiune a Europei de Răsărit şi Centrale; precursor al ideii de unificare europeană (n. 1892)

 

– 1978: A murit pianistul Mândru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (n. 1925)

 

– 1991: La Bruxelles, „Grupul celor 24″ hotărăşte să includă România între ţările est–europene beneficiare de asistenţă în cadrul programului PHARE, program iniţiat în 1989 şi având în vedere ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico–economică a fostelor ţări socialiste

 

– 2007: A murit Gheorghe Crăciun, romancier, teoretician literar şi profesor universitar (n. 1950)

 

– 2008: A murit Vintilă Corbul (numele complet Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu), romancier, scenarist şi autor dramatic, stabilit la Paris, la începutul anilor ’80 ai secolului XX (n. 1916)

 

– 2014, 30/31: A murit realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu, supranumită „ambasadoarea folclorului românesc”; cunoscută în special ca realizatoare, timp de aproape trei decenii, a emisiunii tv. „Tezaur folcloric” (n. 1947) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, îi va primi pe cancelarul german Angela Merkel şi pe preşedintele francez, François Hollande, în cadrul unei întrevederi consacrate relaţiilor franco-germane

 

– Moscova: Are loc şedința de politică monetară a băncii centrale ruseşti în contextul crizei economice și colapsului rublei din cauza scăderii prețului la țiței și a sancțiunilor occidentale

 

– Bremen, Germania: Are loc Congresul Federal al partidului populist anti-euro AfD (30 ian.- 1 feb.)

 

– Addis Abeba, Etiopia: Summit-ul Uniunii Africane (30 și 31 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– În India este marcată „Ziua Martirilor” – în amintirea lui Mahatma Gandhi (n. 2.X.1869 – m. 30.I.1948), conducător al mişcării de eliberare a ţării; Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma, „suflet mare”) a fost un om politic indian, conducător al luptei de eliberare naţională a Indiei; lider (1919-1947) al partidului Congresul Naţional Indian; promotor al doctrinei social-politice şi filosofico-religioase a nonviolenţei

 

– „Duminica Sângeroasă” (“Bloody Sunday”) în Irlanda de Nord; la 30.I.1972, trupele britanice au ucis 13 persoane la o adunare a naţionaliştilor catolici la Londonderry, în nord-vestul Ulsterului

 

– 1697: S-a născut Johann Joachim Quantz, flautist şi compozitor german (m. 1773)

 

– 1720: S-a născut pictorul italian Bernardo Belloto (numit şi Canaletto Belotto sau Canaletto „cel tânăr”) (m. 1780) – 295 de ani

 

– 1806, 30.I / 11.II: A murit compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (n. 1754)

 

– 1829, 30.I / 11.II: A murit Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (n. 1795)

 

– 1882: S-a născut Franklin Delano Roosevelt, om politic democrat american; preşedinte al SUA între anii 1933 şi 1945; a iniţiat un plan de reforme (New Deal) pentru redresarea economiei americane după marea criză economică din 1929-1933; în timpul celui de-al doilea război mondial s-a afirmat ca partizan al unei strânse alianţe antifasciste; a hotărât fabricarea bombei atomice şi, printr-o diplomaţie activă, a pregătit sfârşitul războiului (m. 1945)

 

– 1899: S-a născut Max Theiler, medic şi virusolog sud-african; specialist în boli tropicale, a descoperit, în 1937, împreună cu colegul său Hugh Smith, vaccinul împotriva febrei galbene; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1951 (m. 1972)

 

– 1900: S-a născut compozitorul rus Isaak Dunaevski (m. 1955) – 115 ani

 

– 1925: S-a născut Douglas Engelbart, inginer american care a revoluţionat era informatică: a inventat mouse-ul calculatorului (împreună cu Bill English), a fost lider al echipei care a inventat hipertextul şi calculatoarele în reţea, a fost un precursor al interfeţei grafice şi un promotor al dezvoltării şi utilizării reţelelor de calculatoare (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1927: S-a născut Olof Palme, om politic social-democrat suedez; prim-ministru (1969-1976; 1982-1986); pe plan intern a aplicat măsuri sociale profunde, pe plan extern a dus o politică bazată pe acţiuni pacifiste (m. 1986, asasinat)

 

– 1928: A murit medicul danez Johannes Fibiger, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1926 (n. 1867)

 

– 1929: S-a născut Isamu Akasaki, om de știință japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2014, alături de Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura

 

– 1930: S-a născut actorul de film american Gene Hackman – 85 de ani

 

– 1933: Adolf Hitler devine cancelar al Germaniei; instaurarea dictaturii naţional-socialiste

 

– 1937: S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vanessa Redgrave

 

– 1951: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic Phil Collins (Philip David Charles Collins)

 

– 1962: S-a născut Abdullah al II-lea (Abdullah Ibn al-Hussein al-Hashimi), regele Iordaniei (proclamat la 7.II.1999)

 

– 1963: A murit compozitorul francez Francis Poulenc (n. 1899)

 

– 1968: S-a născut Felipe al VI-lea de Bourbon şi Grecia (nume complet: Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos), actualul rege al Spaniei; l-a succedat la tron la 19 iunie 2014, pe tatăl său, regele Juan Carlos I, care a abdicat în favoarea sa, devenind astfel unul dintre cei mai tineri monarhi ai Europei

 

– 1975: A murit compozitorul german Boris Blacher (n. 1903) – 40 de ani

 

– 1991: A murit John Bardeen, fizician şi inginer american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică de două ori: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley şi Walter Brattain, şi în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivităţii convenţionale împreună cu Leon Neil Cooper şi John Robert Schrieffer, numită teoria BCS (n. 1908)

 

– 1992: La Praga, are loc reuniunea Consiliului de Miniştri ai CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa – din 1994 se numeşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE), în cadrul căreia se adoptă „Documentul de la Praga privind dezvoltarea pe viitor a instituţiilor şi structurilor CSCE” şi „Declaraţia Consiliului CSCE cu privire la neproliferare şi transferul de arme”

 

– 1994: A murit Pierre Boulle, scriitor francez; în 1963 a scris romanul ştiinţifico-fantastic „Planeta maimuţelor”, care i-a adus celebritate, mai ales după ecranizare (n. 1912)

 

– 1995: A murit naturalistul britanic Gerald Durrell; reputat cercetător în domeniul ştiinţelor naturale şi militant pentru protecţia mediului înconjurător şi a speciilor pe cale de dispariţie; autor a numeroase cărţi şi gazda unor emisiuni despre natură realizate de BBC; frate cu scriitorul Durrell Lawrence (n. 1925, în India) – 20 de ani

 

– 2002: A murit renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath; a obţinut recunoaşterea internaţională ca pionieră a fotografiei de presă; soţie a dramaturgului american Arthur Miller (n. 1923)

 

– 2007: A murit scriitorul şi scenaristul american Sidney Sheldon (n. 1917)

ULTIMA ORĂ

International5 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National5 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional5 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional5 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional5 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional5 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional6 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON