Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 4 septembrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj, în parteneriat cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează, în perioada 4 – 7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc astăzi, de la ora 18:30 în fața Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului. Evenimentul va fi o premieră pentru întreaga lume ortodoxă, fiind aşteptaţi să participe peste 6000 de tineri din ţară, din Republica Moldova, din diaspora românească, dar şi din ţări precum Rusia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia şi Slovacia, Finlanda, Albania, Cipru, Georgia, Siria, Iordania şi Palestina

 

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital Trio Contraste – ora 16:00, la Sala Mică a Palatului. Componenţa: Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuție)
  • Recital cameral Fazil Say – ora 16:30, la Ateneul Român
  • Concert Staatskapelle Dresden – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Christian Thielemann. Solist: pianistul Yefim Bronfman
  • Concert The King’s Consort – Orchestră şi cor – ora 22:30, la Ateneul Român. Dirijor: Robert King. Solişti: Carolyn Sampson – soprană, Hilary Summers – alto, James Gilchrist – tenor, David Wilson–Johnson – bas-bariton
  • Timişoara: Concert al Filarmonica Banatul din Timișoara. Dirijor: Radu Popa. Soliști: Clara Cernat (vioară) și Thierry Huillet (pian)

* Sinaia: Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Sinaia Forever, care va avea loc în perioada 4-6 septembrie, va fi dedicată celor patru anotimpuri ale anului – în zona centrală a oraşului

* Suedia: La Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, urmează să aibă loc premiera piesei de teatru “Tigrul sibian”, de Gianina Cărbunariu, montată în limba suedeză cu titlul “Tigrul”, spectacolul fiind apoi itinerat în principalele oraşe din Suedia, Finlanda şi Norvegia. Din distribuţia spectacolului regizat de Sofia Jupither fac parte actorii Fredrik Gunnarsson, Anders Hambraeus, Åsa Persson, Jonas Sjöqvist şi David Fukamachi Regnfors. Aceasta este pentru prima dată când textul este montat în Europa de nord

 

 

 

 

– Sport

* Bran, jud. Braşov: Sute de sportivi din România și din străinătate vor alerga în cadrul celei de-a II-a ediții a Ultramaratonului Internațional “Transylvania Trail Traverse” (TTT), care va avea loc în munții Bucegi, cu plecarea din Bran, în perioada de 4 – 6 septembrie. Evenimentul sportiv internațional este organizat de Asociația Trail Running din România, în colaborare cu Clubul Sportiv Kullamannen din Suedia și reprezintă un mijloc inedit de promovare a turismului montan la nivel internațional

* Mamaia, Jud. Constanţa: În perioada 4-6 septembrie, staţiunea Mamaia va găzdui evenimentul sportiv internaţional Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est şi Balcani. În cadrul evenimentului de la malul Mării Negre va avea loc și Cupa Europeană Premium de Triathlon, sub licența Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU) și Romanian Triathlon Series Grand Final. În acest an, organizatorii au decis să se desfășoare două astfel de competiții premium, în Mamaia și în Holten (Olanda). Ediția a VII-a a competiției Triathlon Challenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța și Orange România, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon

 

– Diverse

* Jud.Bistriţa-Năsăud: Centrul Județean pentru Cultură, Asociația de promovare a Turismului ”Turist în Bistrița-Năsăud”, Primăria Tiha Bârgăului și celelalte primării de pe Valea Bârgăului organizează Festivalul Usturoiului în perioada 4-6 septembrie – în Pasul Tihuţa

* Sibiu: În perioada 4 – 20 septembrie, se va desfășura prima ediție a festivalului „Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival”, primul festival de cultură gastronomică pentru sudul Transilvaniei, organizat de asociația My Transylvania. La finalul Festivalului, vor avea loc o conferință pe tema dezvoltării culturii gastronomice în sudul Transilvaniei și o gală de premiere a celor mai bune inițiative locale în domeniu

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Tipogafilor militari”; la 4 septembrie 1920 a luat fiinţă Tipografia Ministerului de Răsboiu (în prezent Centrul Tehnic-Editorial al Armatei) – 95 de ani

 

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj) – 155 de ani

 

– 1881, 4/17: S-a născut poetul George Bacovia (pe numele său real George Vasiliu); format la școala simbolismului literar francez, este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă (m. 1957)

 

– 1886: S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971)

 

– 1896, 4/17: S-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (m. 1992). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă naşterea la 17.IX.1896 (stilul nou)

 

– 1904: S-a născut Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1911: S-a născut Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; lui Gabriel Georgescu i-au apărut doar două volume din creaţia sa originală, „Poemul fără flăcări”, în două ediţii (una din 1934 apărută la Bucureşti şi alta la Editura pentru literatură, în 1969) şi „Versuri” (Ed. ”Decalog”, Satu Mare, 1996), care reia poemele din primul volum (m. 1973)

 

– 1912: S-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă (m. 2006)

 

– 1919: Înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii „Opera, artiştii asociaţi”; la 22 septembrie acelaşi an va lua numele de Societatea lirică română „Opera” (nucleul Operei Române de mai târziu – decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocărăscu; debutul a avut loc la 17.III.1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida” de Verdi

 

– 1927: S-a născut artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 1975)

 

– 1928: România a aderat la Pactul Briand-Kellogg (semnat la 27.VIII.1928, la Paris), tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state

 

– 1930: S-a născut graficiana Xenia Eraclide-Vreme (m. 2007) – 85 de ani

 

– 1940: Demisia guvernului condus de Ion Gigurtu; în timpul guvernării sale, iulie-septembrie 1940, România este constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940); Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern (acesta acceptă, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline) – 75 de ani

 

– 1940: S-a născut ceramista şi graficiana Lucia Maftei Teodorescu – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut ÎPS Serafim Joantă (născut Romul Joantă), mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, arhiepiscop ortodox al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului (din 1994)

 

– 1958, 4-22: S-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului Internaţional de Muzică „George Enescu”; au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto; au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate

 

– 1959: A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

 

– 1968: Apare Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968)

 

– 1968: A murit (la Roma) regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (n. 1912)

 

– 1974, 4-10: S-a desfăşurat, la Bucureşti, al III-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene

 

– 1978: A murit medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1902). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.icr.ro/praga/creativitate-si-inovatie/stefan-odobleja.html, http://www.crispedia.ro/Stefan_Odobleja, http://www.itc-cluj.ro/capatana/valori/Portrete/odobleja.htm, http://www.aos.ro/site_mod/Structura/MembriAOSRpostmortem.pdf) menţionează ca dată a morţii 2 octombrie 1978

 

– 1992: A murit poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului al XX-lea, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (n. 1927)

 

– 1996: A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924)

 

– 2002: A murit actorul Cornel Vulpe (n. 1930)

 

– 2003: A murit Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobesco), violonistă şi profesoară originară din România şi stabilită în Belgia (n. 1920)

 

– 2008: A murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910)

 

– 2008: A murit Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Luxembourg: Reuniune neoficială a miniştrilor de externe din cadrul UE (4 şi 5 sep.)

 

– Ankara: Reuniune a miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale ale G-20 (4 şi 5 sep.)

 

– Maroc: Alegeri locale şi regionale, primul scrutin de amploare după cel al legislativelor din 2011

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1739: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

 

– 1768: S-a născut scriitorul francez François René de Chateaubriand (m. 1848)

 

– 1824: S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 1896)

 

– 1851: S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910)

 

– 1892: S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 1974)

 

– 1907: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul norvegian Edvard Grieg (n. 1843)

 

– 1908: S-a născut Edward Dmitrik, regizor şi producător american de film de origine canadiană (m. 1999)

 

– 1908: S-a născut Richard Wright, unul dintre primii scriitori afro-americani renumiţi (m. 1960)

 

– 1913: S-a născut biochimistul american Stanford Moore; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m. 1982)

 

– 1930: S-a născut compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (m. 2011) – 85 de ani

 

– 1934: S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit „Mr. Trololo” (m. 2012)

 

– 1962: S-a născut Shinya Yamanaka, medic și cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”

 

– 1963: A murit (Jean-Baptiste Nicolas) Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinţii Europei unite”; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n. 1886). NOTĂ: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman” (marcată, anual, la 9 mai)

 

– 1965: A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1952 (n. 1875) – 50 de ani

 

– 1981: S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană Béyonce (Giselle) Knowles; a fost prima artistă care a avut şi un single şi un album în acelaşi timp pe prima poziţie în istoria Billboard, doar Men At Work, Beatles, Simon and Garfunkel şi Rod Stewart reuşind această performanţă. La ediţia din 2004 a Grammy-urilor a câştigat un număr record de 5 premii

 

– 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste, „părintele” celebrului comisar Maigret (n. 1903)

 

– 2003: A murit violonistul ungar Tibor Varga (n. 1921)

 

– 2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (n. 1962)

 

– 2014: A murit Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (n. 1933) – 1 an

 

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional9 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional9 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional9 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON