Connect with us

Evenimente

Calendarul zilei 5 februarie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 11:00 – lucrări în plen

 

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile Parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul, Nivel P1
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării

 

– Culte, Biserică

* Lansarea primei cărţi traduse în limba română a Mitropolitului Strumeţei Naum, “Nici Eu nu voi spune vouă…”, despre ortodoxia macedoneană – ora 18:00, la Librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr. 19. Invitaţi: părintele Jarko Markovsky şi traducătoarea – maica Filoteia Vasile

 

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu

* Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti, sunt acuzate de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă şi luare de mită, pentru a pune în libertate inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri, trafic de persoane şi corupţie

* La Judecătoria Secorului 1 are loc un nou termen în dosarul în care Mihai Necolaiciuc ar fi ordonat achiziţii ilegale în valoare de peste 18 milioane de euro în perioada 2001-2003, când era director general al CFR

* Judecătoria Cluj-Napoca urmează să pronunţe sentinţa în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprișan, este judecat pentru fapte de corupție

 

– Organizaţii

* Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează, începând cu ora 16:00, dezbaterea cu tema „Atentatele de la Paris. Implicații în Franța și în lume” – la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, Nicolas Don, jurnalist, și Dirar Kutaini, președintele Centrului Cultural European Româno-Panarab. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele FET

* Are loc dezbaterea cu titlul „Alegerile din Grecia – Provocări la adresa stângii europene” – ora 17:00, la sediul Institutului Social Democrat „Ovidiu Şincai” din Str. Negustori nr. 3, sector 2

 

– Economic

* Ploieşti: Camera de Comerţ şi Industrie Prahova organizează o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România – AmCham Romania, eveniment care se va desfăşura în prezenţa lui Michael Stewart, consilier economic în cadrul Amabsadei S.U.A. în România – ora 10:00, la sediul Camerei din Str. Cuza Vodă nr. 8, Sala Europa

* Slobozia: În perioada 5 -7 februarie, are loc ediţia a VI-a a Târgului Apicol – ora 10:30

 

– Cultură

* Vernisajul expoziţiei “Chipuri şi locuri”, a artistei Alina Rizea Gherasim – ora 18:30, la Galeria Simeza, Bd. Magheru nr. 20. Prezintă criticul de artă Doina Mândru

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează o dublă lansare de carte – „Actele domniei lui Şerban Cantacuzino aflate aflate în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti””, autor dr. Grina Mihaela Rafailă şi “Tiparul şi cartea din Ţară Românească în epoca domniilor fanariote (1716-1821)” autor dr. Daniela Lupu – ora 19:00, la Hanul Manuc, sala Şerban Cantacuzino

* Vernisajul expoziţiei de ceramică a artistei Ioana Sisea – „Bleeding Gold”, care va putea fi vizitată în perioada 5 – 21 februarie – ora 19:00, la Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2

* În zilele de 5 şi 6 februarie, Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu” susţin un concert simfonic, sub bagheta dirijorului japonez, Koichi Inoue şi a solistei Cristina Anghelescu – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner

* Teatrul Masca inaugurează noul design al Sălii Lecoq, transformată în Café-Teatru Masca, odată cu premiera spectacolului „Parapanghelos”, un cabaret după „Cânticele comice” ale lui Vasile Alecsandri – ora 19:00

* Spectacolul „Ka-chiiing!”, cu textul şi regia semnate de Alexandru Unguru, va fi prezentat în premieră la Teatrul Mignon începând cu ora 19:30

* Alba Iulia: Autorul Dumitru Mălin îşi lansează volumul de proză scurtă “Dincolo de râu era fagul împăratului” – ora 18:00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor. Lansarea este organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Bibliotecii Judeţene

* Cluj-Napoca: Teatrul de Păpuşi Puck aniversează astăzi 65 de ani de la înfiinţarea primei trupe profesioniste de teatru de păpuşi din Cluj. Evenimentul din acest an este dedicat evocării a două personalităţi care au marcat evoluţia artistică a instituţiei şi a păpuşeriei româneşti: Kovács Ildikó şi Mona Marian. Astfel, de la ora 10:00, are loc piesa „Cartea cu Apolodor”, scrisă de Gellu Naum şi regizată de Mona Marian, din distribuţia căreia fac parte Dana Bonţidean, Călin Mureşan şi Silviu Ruşti

* Constanţa: Sub auspiciile European Conference of Promoters of New Music (ECPNM), a Living Music Foundation Inc. și a Fundației “Vox Novus”, are loc un recital care reunește doi artiști constănțeni – prof. dr. Mihai Daniel și prof. Mihai Fănică – ora 17:00, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria’’, sala Sergiu Celibidache. Manifestarea include atât un recital de vioară solo, cât și unul cameral (două viori), cuprinzând lucrări ce aparțin școlilor de compoziție contemporană din România, Belgia, SUA

* Budapesta: În cadrul „Serilor de literatură”, Institutul Cultural Român Budapesta organizează prezentarea volumului „Cvadratura Cercului literar”, semnat de Farkas Jenő, un volum de interviuri cu membri ai Cercului literar de la Sibiu (I. Negoiţescu, Ştefan Aug. Doinaş, Nicolae Balotă şi Cornel Regman) – ora 18:00, la sediul ICR, Str. Izsó nr. 5. Participă autorul, criticul şi istoricului literar Pomogáts Béla şi prof. univ. Florin Cioban, de la Catedra de Limba Română a Universităţii ELTE din Budapesta. Moderatorul serii va fi Gabriela Matei, director ICR Budapesta

* Germania: Filmul „Nadie quiere la noche” („Nimeni nu-şi doreşte noaptea”) al realizatoarei spaniole Isabel Coixet, cu actrița franceză Juliette Binoche în rolul principal, va deschide cea de-a 65-a ediție a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5 – 15 feb.), având chiar astăzi premiera mondială. Anul acesta a fost selectat să participe la festival, în cadrul secțiunii Panorama, filmul „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu. În cadrul „Berlinale Talents”, secţiune dedicată tinerelor talente din domeniul cinematografic, au fost selectați regizoarele Ruxandra Ghițescu (România), Natalia Saufert (Rep. Moldova) și Cristina Groşan (Ungaria), monteurul Laszlo Istvan Dunai (România) și producătoarea Ioana Drăghici (România). Printre cele 19 filme selecționate în competiția oficială a festivalului care se află în cursa pentru Ursul de Aur se numără pelicula românească „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, prezentată în premieră mondială cu această ocazie. Tot în cadrul Berlinalei, Centrul Național al Cinematografiei organizează Standul românesc la Berlinale Film Market, cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională

* Roma: Are loc vernisajul expoziţiei de sculptură şi pictură „Oglinzi paralele”, a artiştilor Carmen Chirică şi Alexandra Matei, deschise în perioada 5 – 11 februarie – ora 18:00, la Accademia di Romania, în Sala de Expoziţii, Viale delle Belle Arti nr. 110

* Stockholm: Institutul Cultural Român organizează vernisajul expoziţiei „Play&Rewind – Amintiri, jocuri şi poveşti în designul românesc”, care prezintă lucrările a 36 de designeri şi ilustratori români, în contextul desfăşurării, în capitala Suediei, a „Stockholm Design Week”, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din Europa – ora 18:00. De la ora 18:30, are loc o discuție despre designul românesc contemporan la care participă Attila Kim, curator şi designer de expoziţie, Irina Florea, producător Romanian Design Week şi Petra Lilja, designer şi profesor de design. Expoziţia poate fi vizitată la sediul institutului până pe data de 14 martie

 

– Sport

* Nyon, Elveţia: Are loc tragerea la sorţi a grupelor preliminarii ale Campionatului European U21, care va fi găzduit de Polonia peste doi ani – ora 10:00, la sediul UEFA. Pentru tragerea la sorţi, 52 de reprezentative vor fi împărţite în 6 urne valorice, România aflându-se în cea de-a doua urnă (B)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Agata, fecioară martiră (Calendarul Romano-Catolic 2015)

 

– 1851, 5/17: S-a născut Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog; organizator al reţelei meteorologice din România (în 1878 a înfiinţat, la Brăila, prima staţie de profil din ţară); membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921) (m. 1922)

 

– 1859: A murit (la numai câteva zile după Unire) Alecu (Alexandru) Russo, prozator şi memorialist; se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului; important militant unionist (n. 1819). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 4 februarie 1859

 

– 1861: S-a înfiinţat, la Sighet, Asociaţia Naţională pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, cu o contribuţie însemnată în emanciparea culturală şi naţională a românilor, în păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală. La 3 septembrie 1860, se constituie o comisie de iniţiativă care hotărăşte întocmirea statutelor viitoarei asociaţii, căreia-i revenea misiunea înfiinţării Preparandiei Române. La 5 februarie 1861 este ales comitetul de conducere alcătuit din comitele suprem Iosif Man – preşedinte, Mihail Pavel – vicepreşedinte, Petru Mihalyi – secretar, având printre membrii personalităţi de marcă ale vieţii politice şi spirituale maramureşene, dintre care în timp s-a evidenţiat şi dr. Ioan Mihalyi de Apşa

 

– 1867, 5/17: Se încheie pactul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania rămâne încorporată Ungariei, anulându-i-se autonomia; proclamarea dualismului austro-ungar are urmări negative pentru românii transilvăneni, prin politica de discriminare şi deznaţionalizare promovată de autorităţile ungare

 

– 1876: Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi Şcoala” (până în 1882), editată de medicul şi scriitorul Pavel Vasici–Ungureanu (1806-1881)

 

– 1896: S-a născut filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Immanuel Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (m. 1971)

 

– 1890: S-a născut muzicologul Emil Ciomac (m. 1960) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1890

 

– 1905: S-a născut J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (m. 1986, la Milano, Italia) – 110 ani

 

– 1905: La Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera piesei “Manasse” de Ronetti Roman, dramă în patru acte având ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică, cu Constantin Nottara în rolul principal; în decursul a doar două luni până la încheierea stagiunii au fost date 26 de reprezentaţii – 110 ani

 

– 1910, 5/17: S-a născut Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor (m. 1966) – 105 ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.mediafax.ro/cultura-media/semnificatii-istorice-pentru-data-de-4-februarie-12016941 şi http://no14plusminus.ro/2011/02/10/numarul-24-10-februarie-2011-2/) dau ca dată a naşterii 4 februarie 1910, iar altele doar stilul nou – 17 februarie 1910

 

– 1919: Partidul Muncitor (format la Iaşi, în noiembrie 1918, de un grup de intelectuali în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I. Parhon) fuzionează cu Partidul Ţărănesc (Ion Mihalache), polarizând aripa de stânga (întărită în perioada 1920-1922 prin ralierea lui Nicolae Lupu şi Constantin Stere)

 

– 1920: S-a născut Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar (m. 1998) – 95 de ani

 

– 1922: S-a născut Teodor Boşca, traducător şi dramaturg; a tradus din sonetele Renaşterii italiene şi spaniole, precum şi „Sonetele” lui Shakespeare (m. 1987)

 

– 1925: Stabilirea de relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, între România şi Chile (întrerupte în anul 1943 de către partea chiliană şi reluate, la nivel de ambasadă, în 1965) – 90 de ani

 

– 1926: S-a născut actorul Matei Gheorghiu (m. 2003)

 

– 1928: S-a născut (la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) Hristu Cândroveanu, critic literar şi poet aromân (m. 2013)

 

– 1933: A murit medicul Anibal Teohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de hidrologie medicală şi climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (n. 1873)

 

– 1939: A murit matematicianul Gheorghe Ţiţeica; considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925) (n. 1873)

 

– 1944: S-a născut baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1942

 

– 1947: S-a născut Alexandru Pintescu, scriitor şi traducător (m. 2003)

 

– 1947: A murit Scarlat Struţeanu, estetician, critic şi istoric literar; ginerele scriitorului Ioan Slavici (n. 1891)

 

– 1950: Data oficială a inaugurării Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj, ocazie cu care a avut loc premiera la secţia română a unor fragmente din piesa rusească „Banul şi Părăluţa”, de Nina Ghernet, iar la secţia maghiară scenetele „Morcovul”, după povestirea lui L.N. Tolstoi şi „Cozonacul”. Fondatorii instituţiei au fost membrii trupei de păpuşari ai Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, înfiinţate în 1948. Teatrul „Puck” organizează în fiecare an cel mai important eveniment din lumea teatrelor de păpuşi şi marionete din estul Europei, „Festivalul Internaţional Puck”, singurul eveniment de asemenea amploare din România, care atrage la fiecare ediţie trupe de marcă din ţară şi străinătate – 65 de ani

 

– 1953: A murit chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1878)

 

– 1953: A murit (în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor), omul politic ţărănist Iuliu Maniu; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (n. 1873)

 

– 1954: S-a născut inginerul Dan Tufiş; cercetări privind inteligenţa artificială, limbajul natural şi artificial computerizat; membru titular al Academiei Române din 2011

 

– 1957: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Mircea Romcescu, soţul cântăreţei Olimpia Panciu

 

– 1962: S-a născut actorul Mihai Bisericanu

 

– 1963: A murit inginerul Ion (Iancu) Constantinescu; contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România; a brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne (n. 1884)

 

– 1963: A murit (în penitenciarul din Râmnicu Sărat) omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creându-se Partidul Naţional Ţărănesc; preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri; în noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în procesul intentat de regimul comunist conducătorilor PNŢ (n. 1882). NOTĂ: Alte surse, http://paginideistorie.radiocultura.ro/2012/02/ion-mihalache-un-om-politic-care.html sau www.crispedia.ro, dau moartea la 5/6.III.1963

 

– 1964: A murit Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (n. 1898)

 

– 1965: S-a născut Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români din toate timpurile; în prezent, antrenor şi om de afaceri – 50 de ani

 

– 1978: A murit pictorul şi graficianul Catul Bogdan (n. 1897)

 

– 1979: Premiera, la Bucureşti, a filmului „Nea Mărin miliardar”, cu Amza Pellea în rolul principal; regia: Sergiu Nicolaescu

 

– 1986: A murit scriitorul Grigore Băjenaru (n. 1907)

 

– 1986: A murit (la Milano, Italia) J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (n. 1905)

 

– 1988: A murit entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

 

– 1990: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, continuatorul unor îndelungate tradiţii muzeale datând încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi „secţiune de artă textilă”; la 1.X.1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, Muzeul de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială – 25 de ani

 

– 1994: A murit Marin Bucur, critic, istoric literar, eseist şi prozator (n. 1929)

 

– 1998: A murit graficianul Pompiliu Dumitrescu (grafică de carte, afişe de film, ilustraţii pentru revistele de copii şi umoristice) (n. 1941)

 

– 2002: A murit (la New York) sculptorul Constantin Antonovici; ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Ivan Meštrovič şi fusese prigonit de Garda de Fier; ulterior s-a stabilit în SUA (n. 1911)

– 2004: România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale Alianţei ratificând protocolul de aderare

 

– 2009: A murit Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (n. 1935)

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă prognozele economice de iarnă privind creşterea economică, deficite, datorii, inflaţie şi şomaj

 

– Kiev: Este programată vizita secretarului de stat al SUA, John Kerry, care va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, cu premierul Arseni Iaţeniuk şi cu ministrul de Externe, Pavlo Klimkin

 

– Paris: Preşedintele francez, François Hollande, susţine conferinţa de presă semestrială, dedicată în special suitei de atentate teroriste de la Paris din ianuarie 2015

 

– Washington: Preşedintele american, Barack Obama, şi liderul spiritual tibetan, Dalai Lama, urmează să participe la Micul Dejun Naţional de Rugăciune, eveniment de o importanţă deosebită care se desfăşoară în fiecare an în prima zi de joi din februarie – la Hotel Hilton

 

– Atena: Prima sesiune a noului Legislativ grec rezultat în urma alegerilor anticipate

 

– New Delhi: Are loc cea de-a 15-a ediţie a Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă 2015 (5 – 7 feb.)

 

– Paris: UNESCO organizează cea de-a IV-a ediţie a Forumului mondial “Lifelong Learning – Condition for Peace and Progress” (5 şi 6 feb.)

 

– Londra: Deschiderea expoziţiei “Napoléon et les Britanniques”, în contextul aniversării, în acest an, a 200 de ani de la Bătălia de la Waterloo – la British Museum (5 feb. – 16 aug.)

 

– Japonia: Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului „Zăpezii” de la Sapporo (5 – 11 feb.)

Aniversări – Comemorări

 

– 1534: S-a născut Giovanni Bardi, muzician şi scriitor florentin (m. 1612)

 

– 1840: S-a născut John Boyd Dunlop, medic veterinar scoţian, care a inventat, din dorinţa de a perfecţiona tricicleta fiului său, prima anvelopă pneumatică (1888); doi ani mai târziu, în 1890, transformă invenţia într-o adevărată afacere şi înfiinţează, la Dublin, prima fabrică de anvelope (m. 1921) – 175 de ani

 

– 1840: S-a născut Sir Hiram Stevens Maxim, american de origine britanică, inventatorul primei arme de foc automate portabile, care-i poartă numele (1883) (m. 1916) – 175 de ani

 

– 1852: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia), unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume, este deschis publicului

 

– 1866: S-a născut Sir Arthur Keith, anatomist şi antropolog britanic; specialist în studiul fosilelor umane şi în reconstituirea omului preistoric (m. 1955)

 

– 1878: S-a născut André Citroën, industriaş şi inginer francez, cunoscut constructor de automobile; în 1919 a fondat societatea care-i poartă numele (m. 1935)

 

– 1881: A murit Thomas Carlyle, eseist, istoric şi filosof englez (n. 1795)

 

– 1906: S-a născut actorul american de film John Carradine (m. 1988)

 

– 1911: S-a născut tenorul suedez Jussi Björling (m. 1960). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/67383/Jussi-Bjorling menţionează ca dată a naşterii 2 februarie 1911

 

– 1914: S-a născut William Burroughs, scriitor american de literatură SF (m. 1997)

 

– 1914: S-a născut biofizicianul britanic Alan Lloyd Hodgkin, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1963, alături de Sir John Eccles, Andrew F. Huxley (m. 1998)

 

– 1915: S-a născut fizicianul american Robert Hofstadter; laureat în 1961 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Rudolf Mössbauer, „pentru studiile de pionierat în domeniul împrăștierii electronilor în nucleii atomici și pentru descoperirile privind structura nucleonilor” (m. 1990) – 100 de ani

 

– 1919: S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006)

 

– 1919: Charlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith înfiinţează compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice americane ale secolului trecut

 

– 1921: S-a născut Sir John Michael Pritchard, dirijor englez (m. 1989)

 

– 1926: S-a născut Arthur Ochs Sulzberger, fostul editor al „New York Times”; cunoscut în lumea presei mai mult ca „Punch”, a condus ziarul menţionat între 1962 şi 1992. În acest timp, el a transformat New York Times într-una din cele mai populare şi influente publicaţii din lume (m. 2012)

 

– 1926: A murit André Gédalge, compozitor şi pedagog francez; printre elevii săi s-a numărat şi George Enescu (n. 1856)

 

– 1937: A murit Lou Andreas-Salomé, romanciera, eseista şi psihanalista germană de origine rusă (n. 1861)

 

– 1940: S-a născut H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (m. 2014) – 75 de ani

 

– 1947: A murit scriitorul german Hans Fallada (n. 1893)

 

– 1962: A murit compozitorul francez Jacques Ibert (n. 1890)

 

– 1969: S-a născut solistul american Bobby Brown, una dintre cele mai populare vedete R&B ale anilor ‘80 şi ’90 ai secolului al XX-lea

 

– 1985: S-a născut fotbalistul portugez Cristiano Ronaldo (dos Santos Aveiro), câştigător, pe 13 ianuarie 2014, pentru a doua oară, al Balonului de Aur – 30 de ani

 

– 1993: A murit Joseph Leó Mankiewicz, scenarist, regizor şi producător american de film (n. 1909)

 

– 1999: A murit Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1973 (n. 1906)

 

– 2004: A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; apropiat colaborator şi asociat al lui Walt Disney, Hench a fost unul dintre artiştii care au avut o contribuţie însemnată la realizarea unor filme de desene animate devenite clasice, dar şi la crearea parcurilor de distracţii care poartă numele celebrelor studiouri cinematografice (n. 1908)

 

– 2011: A murit actriţa americană Peggy Rea, vedeta din serialul „The Dukes of Hazzard” (n. 1921)

 

 

 

ULTIMA ORĂ

Sport9 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National9 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional10 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional10 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional10 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional10 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional11 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON