Connect with us

Regional

„Cântecul vârstelor” – un nou recital de poezie al actorului Emil Boroghină

Published

on

Propunându-şi să marcheze perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, eveniment de o importanţă majoră pentru ţara noastră, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova în parteneriat cu Teatrul Nottara din Bucureşti şi-au înscris în program realizarea împreună a unor manifestări speciale, dedicate acestei înalte responsabilităţi. Așa este spectacolul de poezie „Cântecul vârstelor” susținut de actorul Emil Boroghină, a cărui premieră este programată la Craiova, în zilele de 22 şi 24 februarie 2019, de la ora 18.00.

Spectacolul „Cântecul vârstelor”este structurat în două părţi. În prima, „Vârstele omului” în lirica populară, este urmărit drumul unui om de la leagăn şi până la mormânt. 

Cea de a doua parte, „Pe-un picior de plai” sau „Vârstele umanităţii”, prezintă patru dintre cele mai cunoscute balade ale neamului: „Mioriţa”, „Ciobănaşul”, „Toma Alimoş” şi „Meşterul Manole”.