Castelul Peleș – 132 de ani de la inaugurare

Castelul Peleş, cea mai cunoscută reşedinţă regală din România, se află în staţiunea montană Sinaia, pe Valea Prahovei. Construcţia castelului s-a realizat între anii 1875 şi 1883, urmând ca, imediat după inaugurare, să urmeze noi planuri de dezvoltare, forma de astăzi fiind finalizată în 1914.

În aceşti ani au fost construite pe lângă castel: Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot.

Astăzi, Castelul Peleş este muzeu şi poate fi vizitat în proporţie de 35% din suprafaţa totală de 3.200mp, 170 de camere şi peste 30 de băi.

Castelul Peleş interior

Primul castel electrificat în totalitate din Europa, aspect datorat uzinei amplasate pe malul pârâului Peleş, uimeşte pentru acea perioada cu lift interior, aspirator şi încălzire centrală.

Camerele din circuitul turistic poartă denumiri sugestive: Sala Maură, Salonul Florentin, Sala Coloanelor, Sala de Concerte şi Sala Armelor. Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele gravate cu litere de aur, dar şi datorită uşii secrete care se afla în spatele unui raft cu cărţi.

Se mai pot vizita în castelul Peleş: Sala de muzică, Sala Florentina, Sala de teatru – cu peste 60 de locuri şi loja regală.

La etajul I se află Sala de Concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Sufrageria şi Salonul turcesc.

Castelul Peleş din Sinaia,  reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz,  Carol Benesch şi Karel Liman şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului.

 

 

Domnitorul hotărăşte construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Câţiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1.000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

 

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede româneşti cu chipul lui Carol I.

 

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleşului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la  Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu  Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea  Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima ţării.

 

Peleşul a căpătat apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial, care tocmai începuse) şi 1925.

Castelul a găzduit multe personalităţi ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine.

Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896.

Acesta a făcut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogăţia castelului.

 

În 1906 se aştepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui  Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

 

Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puţin de 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

 

Peleşul are şi o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.

 

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă,
Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elsabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

 

Peleşul a avut o importanţă deosebită pentru istoria ţării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea  (1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleş, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleş (50 de ani de la începerea lucrărilor).

 

Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist.  În 1953 Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus că el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui  Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.

Un calcul sumar arată că între 1875 şi 1914 s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur.

Este interesant de observat că Nicolae Ceauşescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula în anii ‘80 spunea ca soţii Ceauşescu ar fi dorit să-şi stabilească o reşedinţă de protocol la Peleş.

Cunoscându-se faptul că aceştia aveau mania de a ordona tot felul de demolări şi schimbări, muzeografii i-au speriat spunându-le că în interiorul Castelului este o ciupercă ce atacă elementele din lemn şi este foarte dăunătoare omului. În fapt, adevărul este că o ciupercă atacase grinzile clădirii din cauza umezelii şi a neaerisirii. Din acest motiv au demarat lucrările de restaurare, fiind înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter.

După Revoluţia din decembrie 1989, Castelul Peleş şi Pelişorul au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2006, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Contrar zvonurilor, castelul nu a fost vândut statului Român pentru suma de 30 de milioane de euro. Retrocedarea efectivă s-a realizat la data de 20 februarie 2007. Deşi se află în proprietatea privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.

Castelul a fost declarat muzeu în 1953. În ultimii ani ai regimului comunist, între 1975 – 1990, Nicolae Ceauşescu a ordonat închiderea domeniului pentru public. Singurele persoane acceptate în acest domeniu au fost cele de întreţinere, militare şi personalul de pază. Întreaga zonă a fost declarată o zonă de interes protocolar.

Cele mai importante săli de vizitat sunt:

Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc,
tapetate cu basoreliefuri şi statuete. Plafonul mobil din sticlă, acţionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopţile de vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.

 

Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur. Chiar şi pentru cei mai putin familiarizaţi cu universul cărţilor, există un punct de atracţie: uşa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărţi, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.

 

Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene şi orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai preţioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.

 

 

Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinţa reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.

 

Sala Florentină, denumită şi Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene.

 

Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie dupa o piesa din Cairo.

 

 

 

Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.

 

 

La etajul I se află Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat laAnvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi.

 

 

Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Iosef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

 

Alte săli sunt:

Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveţia.

Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător şi un pupitru pentru audienţe.

Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 şi are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea.

Salonul Turcesc care adăposteşte o colecţie de vase turceşti şi persane în alamă.

 

 

Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.

 

 

Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, piese datând din secolele XV şi XVII. De asemenea, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: wikipedia