Connect with us

National

Câteva mii de deţinuţi ar putea ieşi mai repede din închisorile din Romania

Noile reguli pentru eliberarea condiţionată vin în contextul în care închisorile din tara noastra sunt supraaglomerate.

Published

on

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că o procedură simplificată a modului în care sunt eliberaţi condiţionat deţinuţii din penitenciare ar putea duce la eliberarea mai rapidă a câteva mii de persoane aflate în închisori.

Ministrul Justiţiei declarase, in aceasta saptamana, referitor la modificările pe care are de gând să le facă în ceea ce priveşte eliberările condiţionate, că va pune pe masa Parlamentului o propunere în această toamnă.

Da, o să iasă mai mulţi oameni, dar nu în orice condiţii. Ca să poţi fi eliberat condiţionat trebuie să execuţi o fracţie din pedeapsă — aşa se numeşte — şi să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat. Umblăm la eliberarea condiţionată nu în sensul de a modifica fracţia sau filosofia Codului penal, ci în sensul de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanţelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituţia eliberării devine neinteresantă”, a declarat ministrul Justiţiei Raluca Prună.

 

Sursa: gds.ro